Acasă Politica Nica vrea alegeri interne pentru desemnarea viitorului candidat PNL la Primăria Timișoara

Nica vrea alegeri interne pentru desemnarea viitorului candidat PNL la Primăria Timișoara

DISTRIBUIȚI

Anul 2024 va aduce trei rânduri de alegeri: prezidențiale, parlamentare și locale. Alin Nica vrea ca, pentru cele din urmă cel puțin, să fie organizate și alegeri interne. Inițiativa președintelui PNL Timiș privește în primul rând candidatura pentru Primăria Timișoara. Ar fi de notat că modelul alegerilor „primare” a fost deja folosit și de cei din USR, chiar actualul primar Dominic Fritz trecând prin această etapă.

Anunțul lui Nica a fost făcut duminică, 11 septembrie, în cadrul unei ședințe comune a birourilor de conducere ale PNL Timiș, PNL Timișoara și TNL Timiș.

„M-am gândit să introducem. în  premieră în PNL Timiș. alegerile primare. De ce m-am gândit la acest lucru? Simplu. Eu consider că prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească orice candidat la o funcție publică este să fie dorit de membrii de partid. De aceea, vă propun să lansăm aceste alegeri primare în primul rând pentru candidatul la Primăria Timișoara. Oricine se poate înscrie în cursă. Candidații își vor face campanie în interiorul partidului și apoi urmează votul membrilor Cel care obține majoritatea de voturi din partea membrilor PNL va fi desemnat candidat la Primăria Timișoara. (…)Vom elabora un regulament clar și transparent și, astfel, vom alege cel mai bun candidat la Primărie. Putem apoi extinde acest mod de lucru și pentru consilierii locali, pentru cei județeni. pentru președintele CJT și pentru parlamentari”, a transmis liderul PNL Timiș.

Comentarii

comentarii