Acasă Actualitate Nicolae Robu: „Nimeni nu s-a plâns de noul sistem de parcare din...

Nicolae Robu: „Nimeni nu s-a plâns de noul sistem de parcare din Timişoara”

DISTRIBUIȚI

timparkPrimarul Timişoarei, Nicolae Robu a făcut, marţi, 18 martie, noi declaraţii despre noul sistem de parcare, Timpark. Edilul local spune că atât timişorenii, cât şi cei care vizitează oraşul au la dispoziţie mai multe modalităţi de a-şi parca autoturismele în Timişoara. „Există mai multe modalităţi prin care timişorenii, dar şi vizitatorii îşi pot parca autoturismele. Se pot achiziţiona abonamente şi se pot face plăţi directe prin sms sau prin apel telefonic. Cei care vor alege să plătească parcarea prin sms vor plăti mai mulţi bani decât cei care vor parca prin sistemul beep. Mai exact, cei care vor parca prin sistemul beep vor plăti tarife de 1,5 lei în zona centrală, pentru o oră de parcare, în timp ce plata prin sms pentru aceeaşi zonă este 2,72 de lei. Nu ştiu exact dacă diferenţa de la 1,5 lei este un comision pe care îl încasează firma care administrează acest sistem. Nu eu am propus aceste tarife, ele au trecut prin comisii şi au fost votate de consilierii locali. Nimeni nu s-a plâns până acum de acest nou sistem de parcare- doar presa a făcut-o- iar peste câteva luni o să vă daţi seama că nu aţi scris aşa cum trebuia ”, a spus primarul Timişoarei. Nicolae Robu a mai spus că a făcut aceste precizări la insistenţele jurnaliştilor- care nu vor nici în ruptul capului să înţeleagă că noul sistem de parcare Timpark este mult mai performant decât vechiul sistem Telpark.  

Comentarii

comentarii