Potrivit medicilor, problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut în urmă cu aproximativ două săptămâni, atunci când liderul trupei Phoenix a început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi a început să îi fie afectată vederea. Atunci a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o problemă gravă.
Diagnosticul pus de specialiştii de la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, conduşi de medicul Horia Pleş, a fost ”proces expansiv intracranian”. Apoi, printr-o intervenţie care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier, iar mostre din formaţiune au fost trimise la laborator. Analizele vor arăta dacă aceasta este de natură malignă sau benignă.
Operaţia a decurs bine, afirmă medicii, iar evoluţia stării de sănătate a lui Nicu Covaci este una bună.
Acesta este încă intubat, pe secţia ATI a Spitalului Judeţean, însă, potrivit medicilor, ar putea fi detubat în următoarele ore.
UPDATE: Formația PHOENIX a oferit publicului primele informații despre starea de sănătate a lui Nicu Covaci, după ce acesta a suferit o intervenție pe creier.
„Salutare tuturor! Din ratiuni obiective si pentru a proteja starea lui Nicu, nu am oferit informatii despre situatia actualā.
Nicu a trecut cu succes (încā) un obstacol major! A suferit o interventie chirurgicalā delicatā, încheiatā cu bine!
Prezentām multumiri echipei medicale si tuturor prietenilor ce-au fost aproape în aceste momente determinante!
Lui îi urām un sincer:-Hai, înapoi pe scenā!”, a transmis PHOENIX.
Comentarii
comentarii