Acasă Actualitate „Nu mai aruncaţi deşeurile pe străzile din Timişoara!”

„Nu mai aruncaţi deşeurile pe străzile din Timişoara!”

DISTRIBUIȚI

Ultima zi a tradiţionalei curăţenii generale de primăvară, în Timişoara, organizată de către Primăria Timişoara şi SC RETIM Ecologic Service SA, a fost în data de 3 aprilie. Din păcate, există timişoreni „rătăciţi”, care încă mai scot deşeurile în stradă, cu cea mai mare nesimţire, cu gând că urmează să treacă maşina Retim să ridice gunoaiele. Ceea ce e total greşit. Un singur exemplu: str. Vasile Lupu, nr. 36. Aici grămezile de mizerie stau nestingherite în stradă.

Livian Hotico, purtător de cuvânt Retim, ne-a precizat, marţi, 17 aprilie, că este interzis să se mai scoată deşeurile în stradă, iar Poliţia Locală va da amenzi grele celor care vor fi prinşi. „Proprietarii imobilelor sau asociaţiile de proprietari-locatari în faţa cărora se vor găsi deşeuri vor fi sancţionaţi contravenţional de către organele abilitate, conform OUG 78/2001 privind regimul deşeurilor”, a precizat Hotico.

Comentarii

comentarii