Acasă Sport O nouă suspendare pentru Marian Iancu

O nouă suspendare pentru Marian Iancu

413
DISTRIBUIȚI

Patronul celor de la F.C. Timişoara a fost suspendat şi amendat de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal. Suspendarea primită de Marian Iancu este de şapte luni, la care se adaugă şi o amendă de 150.000 de lei. Iancu este pedepsit astfel datorită declaraţiilor calomnioase pe care patronul le-a făcut la adresa preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ioan Igna.  Patronul alb-violeţilor a mai fost suspendat de F.R.F., în acest sezon, când a primit şase luni de suspendare şi o amendă în valoare tot de 150.000 de lei. Federaţia a micşorat ulterior supendarea, la trei luni şi 14.000 de lei amendă.

Iancu este cu gândul la trnsferuri

 Situaţia bizară de la Clubul F.C. Dinamo i-a atras atenţia patronului timişorean. Iancu a pus ochii pe răzvrătitul Adrian Cristea, pe care doreşte să-l aducă din vară la Timişoara. Patronul bănăţenilor este de părere că fotbalistul dinamovist încearcă prin orice mijloace să plece de la Dinamo. Aşadar, datorită comportamentului său, Dinamo a anunţat că este disponibilă să-l vândă pe jucător. Marian Iancu a declarat că Adrian Cristea este un jucător valoros, determinant pentru orice echipă, având toate calităţile necesare pentru a purta numărul 10. Pretenţiile fotbalistului nu sunt imposibil de realizat de patronul Marian Iancu. Cristea cere un salariu de 220.000 de euro şi vrea să evolueze în centrul liniei mediene, nu în bandă. Jucătorul este curtat şi de echipe din zona arabă, el ratând un transfer în vară, la Al Ahli Dubai. Rămâne de văzut dacă Iancu şi patronul dinamoviştilor, Cristi Borcea, se vor înţelege asupra sumei de transfer. Dinamo a cerut pe Adrian Cristea 1,4 milioane de dolari, în vară, echipei din Dubai.

Comentarii

comentarii