Acasă Eveniment O seară specială la Consiliul Judeţean Timiş, cu beneficiarii Fundaţiei „Pentru Voi”...

O seară specială la Consiliul Judeţean Timiş, cu beneficiarii Fundaţiei „Pentru Voi” Timişoara

DISTRIBUIȚI

20 decembrie joi seara fundatia pt voi la cj timisDSCF6966Unul dintre cele mai emoţionante şi inedite momente cu prilejul apropierii Crăcinului şi sfârşitului de an în Timişoara a avut loc joi, 19 decembrie, de la ora 19.00, în Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş. De fapt, a fost o premieră nu numai pentru oraşul de pe Bega, ci pentru întreaga ţară.

Fundaţia „Pentru Voi”, Teatrul Naţional Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş au organizat, în premieră naţională, o piesă de teatru cu totul specială, unde actorii au fost persoanele cu dizabilităţi, beneficiarii fundaţiei. A fost o seară specială. Zece tineri cu dizabilităţi intelectuale, talentaţi şi pasionaţi de teatru, coordonaţi de actriţa Mădălina Ghiţescu-Petre, au jucat cu pasiune şi dăruire, încât au reuşit să emoţioneze întreaga sala arhiplină, care i-a răsplătit cu aplauze prelungite.

Tinerii au cântat, au dansat şi s-au prezentat aşa cum sunt. I-au mulţumit lui Dumnezeu şi Fundaţiei „Pentru Voi” Timişoara, condusă cu mare succes, de ani, de sufletista şi inimoasa Laila Onu. Tinerii au fost pregătiţi cu multă dăruire şi pricepere de Dorothea Iordănescu, care a conceput scenografia piesei, şi de regizorul Ştefan Iordănescu, care a fost liantul dintre artă şi social.

„Continuăm seria premierelor marca Pentru Voi, de această dată cu un spectacol de teatru în care actorii sunt persoane cu dizabilităţi intelectuale, beneficiari ai Fundaţiei Pentru Voi Timişoara. Dacă în alte ţări prezenţa actorilor cu dizabilităţi intelectuale este ceva obişnuit, în Romania este una dintre primele încercări de acest tip. Sperăm să placă spectatorilor timişoreni”, a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”.

Totodată, a fost o seară specifică, pentru că scopul final a fost unul caritabil: s-a organiza o tombolă şi s-au pus în vânzare produse realizate de tinerii cu dizabilităţi intelectuale de la Fundaţia „Pentru Voi”: felicitări quilling şi cusute manual, coroniţe şi steluţe decorative, lumânări şi obiecte artizanale – toate pregătite special pentru sărbătorile de iarnă.

Co-finanţatorii evenimentului au fost Primăria şi Consiliul Local Timişoara şi Clubul Rotary Timişoara. Parteneri media au fost ZIUA de Vest şi TVR Timişoara.  

Comentarii

comentarii