Acasă Eveniment Obiectivele liberalilor lugojeni pentru bugetul local pe 2011

Obiectivele liberalilor lugojeni pentru bugetul local pe 2011

DISTRIBUIȚI

„Primordială va fi asigurarea de fonduri pentru lucrările în continuare şi pentru lucrările care au un contract încheiat”, a declarat Ioan Ambruş, liderul liberalilor lugojeni
Liberalii lugojeni şi-au prezentat opiniile privind proiectul bugetului local pe 2011. După cum a declarat Ioan Ambruş, viceprimarul Lugojului şi preşedintele organizaţiei locale a PNL, reprezentanţii liberali în Consiliul Local Lugoj vor susţine, în primul rând, lucrările în continuare. „Conform proiectului de buget pe 2011, primordială va fi asigurarea de fonduri pentru lucrările în continuare şi pentru lucrările care au un contract încheiat între Primărie şi executant. Probabil că actualul buget al Primăriei nu va putea suporta toate aceste cheltuieli, ţinând cont de faptul că fondurile trebuie sută la sută asigurate pentru 2011, dar, printr-un credit suplimentar sau printr-o emisiune de obligaţiuni, pot fi alocate sumele necesare pentru aceste lucrări”, a declarat Ioan Ambruş. Liderul PNL Lugoj a menţionat că toate obiectivele de investiţii care vor fi susţinute au fost stabilite după consultarea cetăţenilor din cartierele municipiului. „Prima etapă a investiţiilor se raportează la lucrările de asfaltări şi de reparaţii a drumurilor şi a trotuarelor, mai ales în cartierele de blocuri. O altă problemă ridicată de cetăţeni este cea a parcărilor din zonele cu afluenţă mai mare de populaţie şi cea a locurilor de joacă pentru copii. De aceea vom susţine includerea fondurilor pentru aceste lucrări la compartimentul tehnic de întreţinere. De asemenea, avem în vedere întocmirea unui proiect pentru automatizarea staţiei de epurare şi a unui proiect pentru rentabilizarea staţiei. Un alt proiect ia în calcul modernizarea uzinei de apă nr. 1, în primul rând prin înlocuirea motoarelor electrice existente. Un proiect pe care-l vom susţine se referă la o staţie de transfer, unde s-ar putea face sortarea deşeurilor care se colectează în Lugoj, pentru a se evita costurile ridicate, prin transportul suplimentar la staţia de la Ghizela. Lucrările care sunt în execuţie în momentul de faţă vor fi susţinute, să aibă finanţarea sută la sută pentru 2011. Aici aş enumera asigurarea fondurilor pentru lucrările de la Muzeu şi pentru locuinţele sociale de la fosta unitate militară. De asemenea, vom susţine terminarea investiţiilor la Primărie şi la Biblioteca Municipală, iar în situaţia în care nu se vor primi fonduri de la Ministerul Educaţiei, va fi făcut lobby şi pentru alocarea de fonduri pentru grădiniţa din cartierul Balta Lată. În 2011 va trebui să fie încheiată şi canalizarea de pe strada Cloşca. De asemenea, va fi susţinută şi alocarea de fonduri pentru desfăşurarea celor trei proiecte derulate în colaborare cu Ministerul Mediului şi cu Agenţia de Mediu, privind reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare şi a staţiei de epurare”, a declarat Ioan Ambruş, adăugând şi faptul că îşi menţine poziţia în ceea ce priveşte încheierea unui parteneriat cu firma Remondis (privind canalizarea, apa, staţia de epurare şi salubritatea) sau chiar constituirea unei societăţi mixte româno-germane, pentru a atrage fondurile necesare. „Sperăm să putem promova toate obiectivele enumerate şi să putem ajuta la dezvoltarea cel puţin a infrastructurii municipiului Lugoj”, a concluzionat Ioan Ambruş.

Comentarii

comentarii