Acasă Actualitate Operaţie salvatoare la un pacient bolnav de cancer osos, realizată la Clinica...

Operaţie salvatoare la un pacient bolnav de cancer osos, realizată la Clinica de Chirurgie Vasculară Timişoara

DISTRIBUIȚI

mihai ionacO echipă pluridisciplinară de medici ai Clinicii de Chirurgie Vasculară – Departamentul de Microchirurgie Reconstructivă – şi ai Clinicii de Ortopedie I, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara a realizat o intervenţie chirurgicală complexă de reconstrucţie a membrului superior drept.

 

Prof. univ. dr. Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, a spus că pacientul, în vârstă de 53de ani, a fost diagnosticat în urmă cu 6 luni cu o tumoră osoasă malignă, la nivelul antebraţului drept. Extirparea tumorii a necesitat sacrificarea ulnei, unul dintre cele 2 oase principale ale antebraţului. Deşi tumora a fost îndepărtată în urma acestei operaţii, pacientul a rămas cu un handicap major la nivelul mâinii drepte. Recăpătarea funcţiei membrului superior drept se putea realiza exclusiv cu ajutorul unei intervenţii complexe de reconstrucţie a ulnei, îndepărtată iniţial odată cu tumora.

 

Într-o intervenţie chirurgicală care a durat 6 ore, echipa operatorie – formată din conf. univ. dr. Lucian Jiga, prof. dr. Mihai Ionac şi prof. dr. Radu Prejbeanu – a transplantat fibula de la nivelul membrului inferior stâng, pentru a reconstrui osul absent la mână. În timpul intervenţiei chirurgicale, o anomalie anatomică a vaselor gambei a impus concomitent refacerea unui segment important al circulaţiei la acest nivel, cu ajutorul unei grefe vasculare.

„Având în vedere complexitatea operaţiei şi aria de expertiză largă pe care echipa de medici implicaţi este necesar să o stăpânească, aceste intervenţii chirurgicale pot fi realizate cu succes în centre specializate, de către echipe pluridisciplinare (chirurgie ortopedică, plastică şi vasculară), cu experienţă în domeniu. Actualmente, pacientul se simte bine, primele analize postoperatorii arată faptul că intervenţia chirurgicală a reuşit. În continuare, urmează o perioadă de recuperare specializată, în urma căreia pacientul are şansele de a-şi redobandi integral funcţionalitatea membrului superior afectat de cancer”, a spus dr. Ionac.  

Comentarii

comentarii