Acasă Economic Oportunităţi de finanţări nerambursabile pentru microîntreprinderi

Oportunităţi de finanţări nerambursabile pentru microîntreprinderi

DISTRIBUIȚI

 Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş prin Centrul Enterprise Europe Network, în colaborare cu CEC Bank Timişoara, organizează în data de 17 iulie 2012, cu începere de la ora 12.00, în Sala Timiş a Centrului Regional de Afaceri, seminar de informare cu tema ”Oportunităţi de finanţare a microîntreprinderilor prin Măsura 312 şi Măsura 313”. 

Seminarul se adresează microîntreprinderilor interesate să acceseze finanţări nerambursabile prin intermediul fondurilor structurale. Tematicile supuse dezbaterii vizează: instrumente structurale ale Uniunii Europene. Programe operaţionale în România; prezentarea Măsurii 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”; prezentarea Măsurii 313 „Încurajarea activităţilor turistice”; De la idee la proiect. Cerinţele finanţatorului. Beneficiari eligibili. Activităţi eligibile. Criterii de selecţie; Fundamentarea ideii de proiect. Aspecte cheie ale cererii de finanţare – obiective, activităţi, rezultate, resurse; Produse bancare în sprijinul companiilor. Prezentarea serviciilor oferite de CEC Bank. Seminarul îşi propune să abordeze acele aspecte care de obicei sunt numai pe masa de lucru a consultanţilor, dar care sunt extrem de utile solicitantului atunci când acesta decide să acceseze un program de finanţare nerambursabilă. Înainte de orice, solicitantul trebuie să ştie care sunt factorii de reuşită, dar şi factorii de risc ai proiectului. Participarea este gratuită.

Comentarii

comentarii