Acasă Actualitate Până în iunie 2011, nu vom circula cu vaporul pe Bega

Până în iunie 2011, nu vom circula cu vaporul pe Bega

DISTRIBUIȚI

“Până în 30 iunie 2011 a fost decalat termenul de  finalizare a lucrărilor pe Canalul Bega, din cauza taluzurilor”, a declarat Titu Bojin, directorul Administraţiei Bazinale de Ape Banat (ABAB) Timişoara, miercuri, 22 decembrie, cu prilejul bilanţului de sfârşit de an. Cu această ocazie, ABAB a fost “călcată” de colindători. Deşi, iniţial, trebuia ca lucrările pe canal să se încheie spre finalul anului 2010, totul a fost dat peste cap din cauza crizei economico-financiare. Până în vara anului 2011, şase vaporete vor circula pe Bulevardul Verde – Canalul Bega – dus şi întors, de-a lungul oraşului Timişoara, pentru a îmbunătăţi transportul în comun. Punctele de întoarcere a traseului vor fi la Solventul şi la Uzina de Ape, iar pe măsură ce vor fi finalizate lucrările la Nodul Hidrografic de la Sâmihaiu Român, se va putea circula pe Canalul Bega până la graniţa  cu Serbia şi chiar mai mult. Vor fi şapte debarcadere, în total. Banii urmează să vină anul viitor. “Va fi un transport cu orar exact, ecologic, fără ambuteiaje şi fără poluare. Va traversa Timişoara şi va suplini transportul în comun, va fi cel mai curat şi mai rapid transport în comun”, a spus Bojin. În 2011, ABAB Timişoara va desfăşura în total 16 lucrări mari de investiţii în Spaţiul Hidrografic Banat, unele de importanţă naţională şi chiar europeană, până la frontiera cu Serbia. Conform ABAB, toate cele 16 lucrări vor face din Banat una dintre regiunile cele mai sigure, în ceea ce priveşte “atacul apelor”. Finanţarea celor 16 lucrări de pe Bega, Timiş, Bârzava sau Bistra şi de pe celelate râuri va fi realizată de către bugetul de stat şi de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Programul anului 2010 a fost în valoare totală de 132.869 mii lei şi are în vedere continuarea unor obiective de investiţii, aflate în derulare sau finalizare, în 2011.
  
 

Comentarii

comentarii