Acasă Politica Parlamentul se va face iar că lucrează!

Parlamentul se va face iar că lucrează!

1965
DISTRIBUIȚI

Vezi Doamne, se reiau lucrările Parlamentului României. Urmează o nouă sesiune de circ. Anunțată și răsanunțată. Ca și când forumul legislativ își va intra cu adevărat în drepturi și în atribuții. Devenind, în fine, cea mai importantă putere în stat. Capabilă să controleze Guvernul. Mă tem de o nouă farsă.

Îmi dau seama, analizând activitatea pe o perioadă îndelungată a Legislativului României, că acesta s-a comportat aproape tot timpul ca și când ar fi fost sub presiunea unei pandemii. Încă de la formarea Parlamentului. Mă refer desigur la ultimii 30 de ani. Ar fi cu adevărat uimitor, o veritabilă revelație, ca peste câteva zile, pentru prima dată în istoria recentă, să-i vedem pe senatori și deputați muncind cu seriozitate întreaga săptămână în beneficiul cetățenilor care i-au ales. Trei lideri de partid, Marcel Ciolacu (PSD), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) și Victor Ponta (Pro România) ne promit această minune prin declarații repetate. Ei susțin un raționament în principiu extrem de corect. Și anume că societatea românească trebuie să iasă din starea de amorțeală. Dar economia trebuie repornită. Că, în limite rezonabile, acest proces poate fi declanșat simultan cu măsurile de apărare împotriva pandemiei. Iar Parlamentul trebuie să fie un exemplu. Și să-și reia lucrările. Pentru că, fără să vrea, cei trei lideri de partid lasă să le scape, fără sentimentul să sunt autoironici, o afirmație cât se poate de adevărată. Și anume că membrii Legislativului sunt suficient de distanțați social. Din nefericire, chiar așa e.

Desigur, Ciolacu, Tăriceanu și Ponta au avut altceva în intenție. Să ne comunice că reluarea lucrărilor în Parlamentul României nu prezintă pericole prea mari pentru membrii Legislativului. Întrucât sălile de ședințe sunt suficient de spațioase, holurile și lifturile, suficient de mari pentru ca distanța dintre deputați și, respectiv, senatori să fie una rezonabilă. Distanța recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Afirmația sună însă ca o autoironie amară.

În vremuri de nepandemie, în vremuri în care oamenii obișnuiți habar nu aveau că există un coronavirus, inclusiv în vremea în care eu însumi eram senator, situația era următoarea. Se lucra efectiv la nivelul grupurilor parlamentare, în plenul celor două Camere și în Comisii în zilele de luni, începând de la ora 12.00 și marți, de dimineață până după-amiază. În mod excepțional, deci extrem de rar, se întâmpla ca parlamentarii să fie convocați la Comisii, pentru două-trei ore, miercuri. Și asta era tot. Evident, cu excepția zilelor de sărbătoare extrem de numeroase și a consistentelor vacanțe parlamentare obișnuite sau mai puțin obișnuite, atunci când se desfășurau campanii electorale.

Și cum se lucra, atunci când se lucra? Ordinea de zi în plenul celor două Camere era decisă în ultimul moment. Proiectele de acte normative erau votate, amânate sau trântite pe repede înainte. Din când în când, pentru ca Parlamentul să nu cadă cu totul și cu totul în ridicol, erau propuse unele amendamente, care de regulă primeau aviz negativ de la Guvern și doar rareori, cu totul conjunctural, erau adoptate. Nici în Comisiile de specialitate situația nu era mult diferită. Un parlamentar, indiferent dacă era deputat sau senator, în măsura în care încerca să elaboreze un proiect de act normativ, se consulta în prealabil cu conducerea partidului din care făcea parte și apoi cu conducerea grupului parlamentar. Fără acordul acestora, nu avea nicio șansă. Apoi, pentru elaborarea legii, trebuia să studieze temeinic atât domeniul la care se referea actul normativ, cât și întreaga legislație care putea fi implicată sau afectată de schimbarea propusă de norme. Dar doar o mică parte dintre parlamentari sunt juriști. Cei mai mulți nu au niciun fel de cunoștințe de specialitate. În aceste condiții, un senator sau un deputat care dorește cu adevărat să aibă inițiative legislative trebuie să recurgă la ajutorul consilierilor. Aceștia, extrem de puțini la număr, sunt arondați grupurilor parlamentare. De pildă eram peste 30 de senatori în grupul parlamentar PNL, iar numărul maxim de consilieri s-a ridicat la cifra cinci pentru o perioadă foarte scură de timp. Dintre acești câțiva consilieri, unii erau numiți pe pile și nu pe criterii de calitate. Cu ajutorul acestora, senatorii și deputații trebuiau să-și fundamenteze și să-și elaboreze actele normative. Rareori ajungea la capătul acestui proces o lege nouă la Monitorul Oficial. În realitate, în mod direct și mai ales în mod indirect, Executivul era cel care legifera. Aparatul tehnic al ministerelor propunea pur și simplu proiecte de legi care urmau să fie dezbătute și adoptate în Parlament, iar alteori pasau aceast sarcină prin intermediul conducerii partidului sau în mod direct unor parlamentari. Din această perspectivă, a actului de legiferare, senatorii și deputații se făceau că lucrează. Din aceeași perspectivă, calitatea actului de legiferare a fost întotdeauna slabă. Până și timpul extrem de scurt rezervat îndeplinirii acestei sarcini demonstrează că această atribuție a parlamentarilor era îndeplinită exclusiv formal.

Un alt rol al Parlamentului, prevăzut în Constituția României, este de a controla actele și faptele Executivului. Teoretic, Guvernul trebuie să-și desfășoare activitatea sub controlul Parlamentului, deși cele două puteri în stat, puterea legislativă și puterea executivă sunt teoretic separate și, deci, independente una de alta.  Rareori acest control a existat. Este adevărat că pentru a funcționa cât de cât butaforia, din când încând miniștrii erau chemați în fața Comisiilor de specialitate, pentru a răspunde unor întrebări, cele mai multe dintre ele amabile. Miniștrii se prezentau sau optau pentru a-și trimite secretarii de stat. Uneori aceștia, la rândul lor, delegau câte un director general din ministere. Și cam așa se desfășura controlul. Nici măcar în ceea ce privește cel mai important act normativ adoptat anual în Parlament, legea bugetului de stat, lucrurile nu stăteau altfel. Deși aparent s-a întâmplat câțiva ani la rând ca Guvernul să fie șicanat de către opoziție prin depunerea a mii de amendamente. Respinse la foc continuu încă din Comisii. Nici ordonanțele de urgență, din ce în ce mai numeroase, date de guverne în succesiunea lor, nu făceau exepție de la această regulă. Majoritatea covârșitoare a ordonanțelor de urgență au fost în ultimii 30 de ani adoptate fără nicio modificare.

Și, în final, vă întrebați desigur ce altceva mai făceau parlamentarii. Teoretic, ei trebuiau să-și desfășoare o activitate consistentă printre cetățenii care i-au ales. De aceea, li s-au pus la dispoziție autoturisme și fonduri destul de consistente destinate cheltuielilor curente legate de funcționarea cabinetelor și de plata personalului aferent. S-ar putea presupune din cele de mai sus că deputații și senatorii tropăiau prin județele patriei cel puțin patru zile pe săptămână, întâlnindu-se în mod organizat cu cei care i-au ales, ascultându-le păsurile și încercând din răsputeri să le promoveze interesele. Și asta este fals. Cea mai mare parte a perioadei în care am fost senator într-unul din județele României am fost singurul care a organizat săptămânal în diferite localități asemenea întâlniri cu cetățenii sau cu diferite organizații și asociații. Treptat – și pe bună dreptate – ceilalți senatori și deputați au abandonat aceste întâlniri, temându-se că ar putea fi agățați de DNA pentru prezumtive acțiuni de trafic de influență.

Aș putea să scriu, dar nu are niciun rost, o carte întreagă pentru a demonstra că de cele mai multe ori parlamentarii români se complac la a face o simplă figurație. Sau sunt aduși în această situație de colegii lor din forumul legislativ sau din Guvern. Așa că revin la tema principală. La intenția anunțată de cei trei lideri de partid. O intenție care nu poate fi decât salutată în principiu. E necesar ca Parlamentul să iasă din această vacanță a coronavirusului. Și să înceapă să funcționeze cumva. Și să facă efortul de a controla derapajele Guvernului. În actuala formulă politică, Parlamentul României are mari șanse să-și îndeplinească cum se cuvine măcar această atribuție de control. Pentru că, obiectiv vorbind, sunt mai mulți parlamentari ai opoziției decât parlamentari ai puterii. În principiu, Guvernul ar putea fi controlat așa cum se cuvine. Numai că acest lucru este exclus să se întâmple în condițiile în care și în această nouă sesiune deputații și senatorii se vor rezuma să lucreze, distanțați social, doar câteva ore pe săptămână. Și nu știu de ce, dar nu mă aștept la nicio surpriză plăcută în acest sens.  

Comentarii

comentarii