Acasă Actualitate Paștele în Banat. Obiceiul focurilor în cimitire dispare încet-încet

Paștele în Banat. Obiceiul focurilor în cimitire dispare încet-încet

896
DISTRIBUIȚI

Cea mai mare sărbătoare a creștinătății își pierde încet-încet din însemnătate. Paștele a adus omenirii speranța mântuirii și mesajul reînvierii, fiind considerată „sărbătoarea sărbătorilor”. Este momentul în care oamenii merg la biserică și se roagă pentru un nou început, primăvara, care înseamnă practic debutul unui an nou. În această perioadă, bănățenii obișnuiesc să meargă în număr mai mare în lăcașurile de cult și să petreacă timpul cu familia. Dacă până nu demult era considerată o sărbătoare în care cei plecați se întorc acasă, acum cei ce sunt acasă se duc la cei plecați.

Spre deosebire de Crăciun, Paștele este mai important din punct de vedere religios. Pentru că vorbim despre Înviere, în unele sate din Banatul de Sud, de obicei, oamenii aprind focuri în cimitire în Joia Mare din Săptămâna Patimilor.

Este ziua în care se pomenesc morții, iar bănățenii cred că, dacă aprind focuri în cimitire, sufletele morților familiei sunt așteptate să vină înapoi în lumea aceasta. Acest obicei își pierde încet-încet din valoare, puține fiind satele în care oamenii țin această tradiție.

 „N-aș spune că s-a pierdut întru totul, însă a trecut cumva pe planul al doilea, este o veche practică ce se ținea în Banatul de Sud. În dimineața de Joi Mari, se aprindeau focuri în cimitire. Asta înseamnă că, potrivit credinței, în această dimineață sufletele morților familiei se pregătesc să se întoarcă în lumea aceasta, ca spirite benefice. Și am auzit că în multe localități focul aprins marchează grija cu care sufletele morților sunt așteptate să vină înapoi în lumea aceasta. Această practică este cumva în descreștere. Eu, de exemplu, am fost foarte de curând în cimitirul din Ciclova Română, unde acest lucru avea loc. Chiar sub observațiile mele, numărul de localități în care se ține această practică este în scădere”, a declarat Otilia Hedeșan pentru libertatea.ro.

Profesorul de Civilizație românească în cadrul Universității de Vest din Timișoara crede că putem vorbi deja despre practici noi. Puțin câte puțin, Paștele își pierde mult din însemnătate. Dacă până nu demult era considerată o sărbătoare în care cei plecați se întorc acasă, acum cei ce sunt acasă se duc la cei plecați. Ajungem așa la punctul central al Paștelui.

“Dacă ar fi să marchez practici noi, aș pune în evidență faptul că din ce în ce mai multă lume alege să petreacă sărbătorile Paștilor fără să fie acasă. Pleacă. Este un lucru nou care se întâmplă, pentru că până de curând, Paștile, ca și Crăciunul, era o sărbătoare în care se vine acasă, cei care sunt plecați se întorc acasă. Nu pot să nu constat că, din ce în ce mai mult, cei de acasă pleacă la cei plecați”, a povestit etnologul bănățean.

Ea spune că este o reașezare extrem de importantă pe structurile familiale și pe structurile democratice românești. Potrivit etnologului, sărbătoarea aceasta, ca și Crăciunul, presupune o comuniune între membrii familiei, dar și o comuniune între cei vii și cei morți, se petrece în locul central, de exemplu.

“Depinde unde este centrul: poate fi într-un sat din Banat, la Timișoara, într-un orășel din străinătate. Încet-încet, partea din familie care este activă, care aduce resursele pentru familie, care ia decizii în ceea ce privește familia, aceasta este deținătoarea punctului central și este foarte important unde este acel punct central. Sub aparența unei mici afaceri pentru industria turismului se ascunde o structură importantă a societății noastre, care se manifestă astfel”, explică etnologul bănățean.

Vorbim aici despre micile vacanțe, românii începând tot mai mult să profite de mini-vacanța de Paște. Pleacă peste hotare, unde își au rudele sau prietenii sau pleacă pur și simplu în vacanță.

Bănățenii sunt, de obicei, mai austeri când vine vorba de Paște. Nu se aruncă în vânt după cele mai speciale decorațiuni pascale. În Banat nu se pune mare preț pe ouăle încondeiate, ci contează culoarea ouălor vopsite. Cu toate acestea, bănățenii nu uită să pună nimic important pe masa de Paște. Ouăle încondeiate sunt făcute cu modele simple, fie foi de trifoi, fie o frunză de pătrunjel sau sunt lăsate pure. Cozonacul numit pască, originar din Moldova sau Bucovina, a ajuns încet-încet și în Banat, unde se găsește în mai toate patiseriile în această perioadă. Iar tradiția spune că mielul de Paști e sfânt! Pe masa de Paști se pune și un tort care arată bogăția.

“Există un gen de austeritate inclusiv în ceea ce privește alimentele specifice de Paști. Sunt importante ouăle colorate, dar nu ouăle încondeiate. Acestea încondeiate sunt specifice în primul rând Bucovinei, ouă foarte decorate se regăsesc și în Moldova. Suntem mai riguroși, mai prudenți, mai austeri. Decorațiunile, în regiunea noastră, sunt extrem de simple, o foaie de trifoi cu patru foi, o frunzuliță înverzită și culoarea este ceea ce este important pentru ouă. Un gen de austeritate este în acest sens, chiar dacă masa, desigur, continuă să fie una bogată, cu mielul care se taie cu această ocazie, cu tortul și cozonacul care în mod obligatoriu se fac. Mai de curând, dacă este să vorbim despre schimbarea obiceiurilor, a apărut și în regiunea noastră, regăsim în aproape toate patiseriile din Timișoara, o prăjitură tipic pascală care este pasca. Dar pasca nu este tradițională bănățeană, este o prăjitură pascală care caracterizează Bucovina și Moldova, este o formă de punere în relație cu ceea ce pare să fie reprezentativ pentru întreaga regiune românească”, ne-a mai spus Otilia Hedeșan.

Sunt unele sărbători care vin cu aceste elemente de reprezentativitate națională și oamenii le preiau ușor, de parcă le-ar fi uitat la un moment dat. Nu au uitat nimic, dar n-au avut niciodată aceste elemente, aceste obiceiuri, la fel cum alții din alte regiuni nu le-au avut pe ale noastre, de exemplu. Această preluare dovedește că sărbătoarea se reinterpretează.

De Iepuraș, așa cum le mai este prezentat Paștele mai ales celor mici, orașele românești sunt umplute de ouă și iepurași uriași, de târguri de primăvară, târguri pascale, ceea ce reprezintă o comercializare rapidă. Mai sunt și cadourile specifice, ouă de ciocolată, iepurași de ciocolată, pachete cu dulciuri pascale, preluate din alte zone, această „supradimensionare a cadourilor”, mai crede etnologul bănățean. Nu demult, românii nici măcar nu auziseră de târguri de Paște, iar acum își îmbracă orașele în ornamente comerciale.

“Toată această scoatere în public a sărbătorii, cu aceste semne reprezentative, este recentă în România, extrem de recentă. Târgurile de Crăciun sunt clasice în Europa centrală și de nord, la noi sunt ceva mai recente. Târgurile de Paști sunt și mai recente. Ele sunt într-un gen de disjuncție în raport cu sensurile sărbătorii. Pentru că Paștile presupun un post reprezentativ important din punct de vedere simbolic în toată perioada aceasta, or să pui în spectacol, să spunem așa, exact un spațiu din acesta în care se cumpără lucruri care se mănâncă este cumva în contrapondere cu sensul sărbătorii”, ne-a declarat Otilia Hedeșan.

Pe de altă parte, aceste decorațiuni extrem de disputate în prezent, și în Timișoara, sunt, după părerea sa, în primul rând un exemplu despre faptul că lumea nu este obișnuită, nu are niciun fel de idee cum ar trebui să arate spațiul.

“Nu are idee pentru că nu există un model, ce să decoreze, care este simbolul pascal, aproape orice s-ar pune ar isca reacții”, ne-a mai declarat Otilia Hedeșan.

Povestea iepurașului este ca povestea lui Moș Crăciun, de dată recentă

Iar pentru că am ajuns la simbol, cel mai important este oul roșu, dar vine încet din urmă iepurașul, care este ca un Moș Crăciun, dar mai primăvăratic.

“Simbolul Paștelui este oul roșu, indirect, în măsura în care, așa cum spun legendele, el invocă indirect sacrificiul Mântuitorului, sângele scurs care îi dă culoare, mesajul reînvierii care se poate regăsi dincolo de oul roșu… Iepurele de Paști, care ține de o parte mai recentă și mai infantilă a sărbătorii, tinde și el să devină un asemenea simbol. Iepurașul e un personaj care apare prin începutul secolului XX, întâi în mediile catolice. Este preluat foarte târziu la noi. Este un personaj care ține de toată această poveste, a începutului primăverii, în sensul că iepurele prinde viață cu natura. Povestea lui este ca povestea lui Moș Crăciun, una recentă care se suprapune peste vechea semnificație religioasă a Paștilor și care ține, pe de-o parte, de market-izarea sărbătorilor, pe de altă parte, de importanța tot mai mare pe care o are aceasta sărbătoare pentru copii”, conchide etnologul bănățean Otilia Hedeșan.

Sursa: libertatea.ro

Comentarii

comentarii