Acasă Actualitate Pe hârtie… Timișul e pregătit de iarnă. S-ar putea ca utilajele și...

Pe hârtie… Timișul e pregătit de iarnă. S-ar putea ca utilajele și materialele pentru deszăpezire să fie verificate în teren

DISTRIBUIȚI

utilaj deszapezire 3

Timișul este pregătit pentru iarnă. Cel puțin pe hârtie. În urma centralizării făcute la nivelul Instituției Prefectului Timiș, localitățile și direcțiile de drumuri sunt pregătite să intervină dacă va fi cazul cu utilaje și materiale antiderapante. Totuși, prefectul de Timiș Mircea Băcală ia în calcul o verificare a acestor materiale și utilaje în teren.
42 de localități din Timiș au contracte de deszăpezire încheiate, iar în alte 50 de unități administrative-teritoriale activitatea de deszăpezire se va desfășura cu mijloace de intervenție proprii. Șapte dintre localitățile Timișului au contracte care vor fi semnate sau în curs de licitare cu firmele de deszăpezire. La nivelul județului Timiș, în localități, sunt 179 de utilaje de intervenție proprii, iar stocul de material antiderapant ajunge la 1203 tone (nisip), iar sarea – 81 tone.
„Cel puțin pe hârtie suntem pregătiți pentru a interveni în caz de iarnă la nivelul județului. Dacă este necesar, împreună cu o comisie vom putea face verificări și pe teren. Să vedem dacă există aceste utilaje declarate, dacă există aceste materiale antiderapante”, a spus prefectul de Timiș Mircea Băcală.

Comentarii

comentarii