Acasă Eveniment Pelerinaj cu depunere de coroane la monumentele eroilor martiri în Revoluţia de...

Pelerinaj cu depunere de coroane la monumentele eroilor martiri în Revoluţia de la Timişoara

DISTRIBUIȚI

18 decembrie miercuri pelerinaj si depunere de coroane DSCF6858La pelerinaj au fost incluşi 40 de elevi, iar în total peste 400 de elevi au participat la depunerea de coroane

Miercuri, 18 decembrie, de la ora 10.00, Asociaţia Memorialul Revoluţiei Timişoara, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Timişoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, a organizat tradiţionalul pelerinaj cu depunere de coroane la Monumentele Eroilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989 de la Timişoara.

„Este tradiţional acest pelerinaj cu depunere de coroane la monumentele eroilor din Timişoara. Anul acesta, am făcut un parteneriat cu ISJ Timiş, pentru ca să participe şi elevii premiaţi la concursurile naţionale şi internaţionale. Vor fi 40 de copii de la diferite şcoli, care vor participa la pelerinaj şi vor depune coroane. Mai multe şcoli au preluat câte un monument. Prin patronajul Primăriei Timişoara, care a suportat cheltuielile şi care ne bucură, reuşim să dăm amploare evenimentului. În alţi ani, au participat 10-20 de persoane la pelerinaj. Acum, în 2013, vor fi 40, iar în total peste 400 de elevi în diferite puncte ale oraşului vor depune coroane la monumentele martirilor. E şi o lecţie de educaţie pentru tânăra generaţie, despre Revoluţia din Decembrie 1989 de la Timişoara”, a declarat dr. Traian Orban, preşedintele Asociaţiei Memorialului Revoluţiei Timişoara.

Plecarea s-a făcut din faţa Primăriei Timişoara, pe traseul: Podul Mihai Viteazul – Fântâna Martirilor – Muzeul Banatului – Martirii – Biserica din Sinaia – Biserica Plângătoare – Calea Martirilor – Monumentul Deschidere – Podul Decebal – Pieta – Pţa Traian – Clopotul – Bv. Tache Ionescu – Învingătorul – Calea Lipovei – Eroica, Cimitirul Eroilor – Pţa Sf Gheorghe – Continental – Evoluţie – P-ţa 700 – Omul ţintă – Complexul studenţesc – Monument omagial – Spitalul Judeţean – Monumentul Deschidere.

De asemenea, în perioada 19-20 decembrie, va avea loc deplasarea la Bucureşti-Popeşti-Leordeni. Urmaşii şi membrii familiilor îndoliate vor face un pelerinaj la Bucureşti „Pe urmele Martirilor şi a Cenuşii Eroilor timişoreni” dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989. Se vor depune coroane în Piaţa Universităţii, la monumentul din Piaţa Victoriei, la Crematoriul „Cenuşa” (unde au fost arşi 43 de tineri timişoreni), la Cimitirul Eroilor Tineri şi la Popeşti-Leordeni, unde se va oficia o slujbă de pomenire la Biserica monument de lângă gura de canal Castaforum, locul în care s-a aruncat cenuşa celor 43 de eroi martiri timişoreni dispăruţi în Revoluţia de la Timişoara.

Comentarii

comentarii