Acasă Actualitate Pentru 40 de dolari mită şi un an puşcărie, un gardian a...

Pentru 40 de dolari mită şi un an puşcărie, un gardian a ajuns muritor de foame, în Timişoara

DISTRIBUIȚI

Cândva a fost o familie fericită. Bărbatul avea serviciu bun, salariu şi o viaţă liniştită şi împlinită, alături de soţie şi copii. Dar ghinionul l-a lovit crunt, iar acum, după şase ani, omul nu mai are nici serviciu, nici salariu şi este pe cale de a fi evacuat şi din locuinţă, să ajungă să doarmă, împreună cu cei trei copii minori, pe stradă sau, dacă vor avea noroc, la azilul de noapte de pe str. Brâncoveanu, din Timişoara.

Un an şi două săptămâni detenţie

Daniel Mornea avea, în 1996, 35 de ani şi trăia în pace şi armonie cu familia şi avea serviciu la gardienii publici, în Timişoara. Lunar îşi primea salariul, deşi era mic, totuşi omul putea să îşi întreţină copiii, dar într-o zi a greşit foarte grav. “Am lucrat la gardieni, iar în 1996 am avut trei colegi, cu care am luat 40 de dolari mită. S-a aflat şi a ieşit scandal mare, s-a scris chiar în presă de cazul nostru. Pentru că trei inşi au luat 40 de dolari. Pe mine m-a costat un an, patru luni şi două săptămâni de puşcărie pentru luare de mită. Din cauza această, statul român nu îmi mai permite să muncesc. Unde mă duc, îmi cer cazier! Şi când văd ce scrie pe document, nu mă angajează nimeni. De asemenea, statul român nu îmi dă dreptul la sănătate. Nu am medic de familie şi nici medicamente nu pot lua de la farmacie, fără reţetă de la medicul de familie. Şi în ziua de azi stau acasă, fiindcă nu mă angajează nimeni”, s-a plâns Daniel Mornea, marţi, 12 iunie.

Cu 700 lei trăiesc 5 persoane

Omul este disperat, fiindcă nu are mijloace materiale să îşi întreţină familia şi riscă să ajungă în stradă. Numai soţia munceşte, dar are un salariu foarte mic, 700 lei impozabili, şi, evident, că sunt puţini, pentru ca să hrănească cinci guri. Situaţia se agravează pe măsură ce timpul trece şi familia Mornea riscă să fie evacuată, fiindcă locuinţa de pe Eugeniu de Savoia nr. 14 este revendicată, iar la primărie familia era pe un loc foarte jos, pentru a primi locuinţă socială. “Am fost pe locul 2.285, dar mă urcă şi mă coboară cu 102 în sus sau cu 102 în jos. Aici, unde locuim, casa este gata să se prăbuşească. Plouă înăuntru şi cade tencuiala în cap la copii. S-a format şi gaură în tavan. E foarte rău. Nu mai ştim ce să facem. Avem nevoie de un ajutor, sub orice formă ar fi”, a povestit Daniel. În primul rând, Daniel Mornea vrea să muncească. Atunci ar avea un salariu şi ar putea să închirieze o locuinţă civilizată şi să îşi ţină copiii la grădiniţă şi la şcoală. “Dacă aş avea serviciu, şi primăria îmi va da o cameră de cinci pe cinci metri pătraţi, voi putea să plătesc chirie”, a declarat Daniel. Familia Mornea a solicitat şi ajutorul Fundaţiei Timişoara ‘89. Elvis Tudor, asistent social, face un apel către firme, organizaţii şi instituţii să întindă o mână de ajutor acestei familii disperate, cu trei copii minori, cu vârste cuprinse între 8 şi 4 ani. Familia trebuie ajutată pentru ca acei micuţi să poată urma grădiniţa şi şcoala, să nu ajungă să cerşească. Cei interesaţi pot suna la tel: 0256.493.409, Fundaţia Timişoara 89.

 

Comentarii

comentarii