Din nefericire, medicii nu au putut decât să constate decesul. „Deşi am intervenit prompt, nu am avut ce face, bărbatul fiind decedat de aproximativ două ore, fiind cel mai probabil adus de apă până aici”. ne- a declarat dr. Cosmin Librimir, şeful Serviciului de Ambulanţă.
Poliţiştii de la Serviciul Criminalistic au preluat cazul, efectuând cercetarea la faţa locului şi încercând să stabilească identitatea victimei. Bărbatul are în jur de 50 de ani şi se pare că a murit înecat, debitul râului Bârzava crescând în urma ploilor din ultimele zile.
{vsig}galerie/inceccaras{/vsig} „În data de 15.05.2010, în jurul orei 20.30, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că în Râul Bârzava, în faţa imobilului cu nr. 35 de pe Bulevardul Revoluţia din Decembrie, a fost găsită o persoană decedată. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a identificat persoana decedată ca fiind K. ARNOLD, de 74 ani, din Reşiţa. Din verificările efectuate şi din declaraţia rudelor a reieşit faptul că în urma decesului soţiei şi fiului precum şi distrugerea locuinţei, acesta ar fi ameninţat în mai multe rânduri că se va sinucide. În urma examinării sumare a cadavrului de către medicul legist s-a constatat că nu sunt urme de violenţă, în cauză nefiind suspiciuni de omor. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean din Reşiţa în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului” ne-a transmis inspectorul Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Comentarii
comentarii