Acasă Actualitate Perspective psihosociale pentru tratamentul infractorilor

Perspective psihosociale pentru tratamentul infractorilor

DISTRIBUIȚI

Conferinţă internaţională inedită la Hotel Timişoara, care găzduieşte a treia ediţie a conferinţei sub numele de  „Perspective psihosociale în tratamentul quasi-coercitiv al infractorilor – Violenţa printre adolescenţi, evenimentul de la Timişoara va reuni zeci de cercetători, profesori și practicieni din sfera asistenței sociale, sociologiei, psihologiei, științelor aplicate și a educației, precum și specialiști în drept și sistemul de aplicare a legii. Manifestarea de la Timişoara are loc în perioada 10-12 mai şi va aborda în principal ultimele realizări științifice și aplicabilitatea lor în promovarea de sancțiuni alternative în general, cu precădere tratamentul special pentru protejarea copilului delincvent. “Scopul conferinței este de a explora din punct de vedere interdisciplinar legăturile dintre diferite zone de interes, cercetări, instruire și practici în prevenirea delincvenței, tratamentul quasi-coercitiv și reziliența minorului delincvent”, spun organizatorii evenimentului. Manifestarea este organizată de Universitatea de Vest din Timişoara, împreună cu Centrul de Cercetare a Interacțiunii Copil – Părinte CICOP şi Institutul Român de Educaţie a Adulţilor din România. Ediţia din acest an este prezidată de Şerban Ionescu, psihiatru şi psiholog, profesor emerit de psihopatologie la Universitatea Paris 8 Vincennes – Saint – Denis şi la Universitatea Québec à Trois – Rivières. Ionescu este şi doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. Nu vor lipsi specialişti şi cercetători în domeniu din Franţa, S.U.A, Belgia, Marea Britanie, Cipru, Grecia, Ungaria, Spania, Italia şi Canada. Conferinţa va fi deschisă de rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, şi îi va avea ca invitaţi speciali pe academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici şi pe  maestrul Ştefan Popa Popa’s.

 

Comentarii

comentarii