Acasă Actualitate Peste 100 de femei au participat la dezbaterea OFL Timiş privind prevenţia...

Peste 100 de femei au participat la dezbaterea OFL Timiş privind prevenţia în sănătate

DISTRIBUIȚI

Peste 100 de femei s-au adunat, marţi, la sediul PNL Timiş, unde Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) a organizat o dezbatere cu medici specialişti pe tema prevenţiei în sănătate.  Petru Ehergartner, preşedinte PNL Timişoara şi candidat la Senat din partea USL, a vorbit despre importanţa politicilor liberale pentru sănătatea populaţiei şi despre iniţiativa organizaţiei de femei de a iniţia o lege a prevenţiei, fapt ce confirmă o realitate de care mediul politic din România trebuie să ţină seama în activitatea de guvernare. Maria Grapini, preşedinte PC Timiş şi candidat la Camera Deputaţilor din partea USL, prezentă la acţiune, a îndemnat femeile să îşi acorde puţin timp şi să se îngrijească de sănătatea lor, pentru că este bunul cel mai de preţ. Conferinţa a fost moderată de prof. dr. Rodica Mihăescu, care a vorbit despre depistarea precoce a cancerului mamar. Au mai luat cuvântul dr. Olimpia Oprea și dr. Mihaela Moldovan, care au prezentat “importanța examenului ginecologic și histopatologic în diagnosticarea precoce a cancerului de col uterin” şi prof. dr. Anca Dragomirescu, care a evidenţiat importanţa nutriției de prevenție în cancerele hormonodependente la femei. La această întâlnire au participat şi doamnele din Grupul de Suport “Violeta” al Persoanelor Diagnosticate cu Cancer la Sân. “Reprezentanta grupului, Anghelina Glisici, o învingătoare în lupta cu această maladie, a transmis un mesaj pozitiv tuturor femeilor, îndemnându-le să nu le fie teamă să efectueze controalele periodice, pentru că, depistată la timp, boala poate fi învinsă. Doamnele au fost invitate să se prezinte la medicii specialişti care au participat la acţiune, urmând să beneficieze de o consulaţie de specialitate gratuită”, spune Gina Grigorie, președinte OFL Timiș.

Comentarii

comentarii