Acasă Sănătate Peste 170 de copii au beneficiat de testare genetică gratuită în cadrul...

Peste 170 de copii au beneficiat de testare genetică gratuită în cadrul programului #SperanțaNuMoareDeCancer dezvoltat de MedLife

DISTRIBUIȚI

Un total 170 de pacienți au fost înscriși în #SperanțaNuMoareDeCancer, primul program de testare genetică pentru copiii recent diagnosticați cu cancer, cu acoperire națională.

Programul este oferit gratuit de MedLife și se adresează pacienților cu vârste între 0 și 18 ani diagnosticați recent cu cancer.

Ambasadorul speranței și susținător al acestei inițiative este David Popovici, multiplu campion la natație.

Înscrierile în cadrul programului continuă pe platforma dedicată:  www.medlife.ro/speranta-nu-moare-de-cancer

La șase luni de la lansarea programului de testare genetică cu acoperire națională, #SperanțaNuMoareDeCancer, MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, aduce în prim-plan rezultatele primei inițiative de acest fel. Astfel, un total de 170 de copii au fost înscriși în acest program gratuit în vederea îmbunătățirii succesului terapeutic.

Programul oferă un test unic, care analizează majoritatea claselor de mutații genetice din 523 de gene asociate cu multiple tipuri de cancer. Luând în vedere statisticile îngrijorătoare care arată că aproximativ 420 de copii sunt anual diagnosticați cu cancer în România, programul #SperanțaNuMoareDeCancer lansat de MedLife este un demers menit să aducă speranță în lupta împotriva acestei afecțiuni devastatoare.

” Acest program este, în primul rând, despre speranță. Este acel punct de lumină într-o situație mai întunecată care se poate intensifica din ce în ce mai tare odată cu susținerea pe care o simți de la cei din jur și cu fiecare etapă depășită cu bine.

Noi suntem alături de pacientul pediatric în prima etapă de diagnosticare când, prin acest raport vast și complex care cuprinde prognosticul pacientului, profilul tumorii și recomandări de terapii țintite, ajutăm medicii oncologi să ofere tratamente personalizate pentru îmbunătățirea succesului terapeutic.

Sperăm, la rândul nostru, că acest program este doar un prim pas pentru o abordare terapeutică integrată a copiilor cu cancer din România și că pe termen mediu și lung vom putea face mai mult și mai bine pentru ei, împreună cu autoritățile, dar și cu alte instituții private”, a declarat Ina Ilie, Director de Comunicare în cadrul MedLife.

Programul susținut din fonduri proprii de MedLife vizează pacienții cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani, diagnosticați recent cu cancer. Astfel, aceștia ar putea beneficia în urma testării genetice de terapii personalizate.

”Folosim, în premieră, în România, unul dintre cele mai complexe teste de secvențiere din lume pentru afecțiuni oncologice. Se numește llumina TruSight Oncology 500 și permite o evaluare comprehensivă a profilului genetic al celulelor canceroase. Acest program deschide noi perspective în tratarea afecțiunilor oncologice la copii.

Analizând riguros atât mutațiile punctiforme, cât și genele de fuziune, medicii curanți, cu care colaborez îndeaproape, pot oferi mai departe terapii personalizate și inovatoare care pot face o reală diferență în viețile pacienților minori”, a adăugat biologul Dumitru Jardan, coordonator al programului #SperanțaNuMoareDeCancer.

Cu ajutorul acestui test, sunt investigate atât mutațiile punctiforme prin deleții, duplicații sau inserții, cât și genele de fuziune care implică 1.385 de gene, iar beneficiarii au șansa de a beneficia de terapii oncologice țintite.

Unul dintre principalele avantaje ale acestui test este acela că evaluează mai mulți biomarkeri atât cei frecvenți, cât și cei mai rari, cu un singur test, accelerând astfel procesul de diagnosticare și tratament. Rezultatele sunt disponibile în aproximativ 4 săptămâni de la recepția probei în laborator și includ: profilul tumorii, recomandările de terapii țintite și studiile clinice potrivite profilului genetic al pacientului.

MedLife rămâne dedicată misiunii de a facilita oferirea de tratamente personalizate și inovatoare pentru cei înscriși în program și continuă să investească în inițiative menite să contribuie la un mâine mai bun.

Astfel, în continuare, copiii diagnosticați recent pot fi înscriși prin completarea unui formular și încărcarea dosarului medical pe pagina www.medlife.ro/speranta-nu-moare-de-cancer. Înscrierea se poate face prin intermediul unuia dintre părinți, al tutorelui legal sau al medicului curant.

Cei care îndeplinesc condițiile de înrolare în program vor fi contactați de echipa medicală dedicată, în 10 zile lucrătoare, pentru comunicarea pașilor următori. În funcție de diagnosticul fiecărui pacient, specialiștii MedLife colaborează cu medicii curanți pentru a obține probele de țesut, în cazul tumorilor solide, sau din măduva osoasă, în cazul leucemiilor, în vederea efecutării testării genetice în laboratorul de biologie moleculară MedLife.

Pentru pacienții înscriși în program, rezultatele testării sunt oferite în aproximativ o lună de la recepția probei în laborator, urmând ca pe baza lor medicul oncolog să aleagă cele mai potrivite terapii pentru fiecare copil.

#SperanțaNuMoareDeCancer este un program cu acoperire națională, derulat de MedLife exclusiv din fonduri proprii, testele fiind oferite gratuit pentru copiii care se înscriu în program, conform condițiilor prezentate. David Popovici, multiplu campion la natație și Ambasador al Speranței în cadrul programului, a donat, în urmă cu câteva luni, o medalie de suflet, cea câștigată la Mondialele de la Budapesta în proba 200 m liber masculin, pentru a fi topită și transformată în 100 de fundițe aurii, simbol al speranței în lupta împotriva cancerului la copii.

 

 

Comentarii

comentarii