Acasă Economic Peste 2.250.000 euro vor fi investiţi în proiecte pe agricultură, în Timiş...

Peste 2.250.000 euro vor fi investiţi în proiecte pe agricultură, în Timiş şi Caraş-Severin

DISTRIBUIȚI

tractoareGrupul  de Acţiune Locală “Asociaţia Timiş Torontal Bârzava” a semnat 71 de contracte de finanţare pentru măsurile 41.112, 41-121, 41-141, 41.312, 41-322, 41-421,  prevăzute în Strategia de Dezvoltare Locală 2007-2014.

Valoarea totală a  acestora este de peste 2.250.000 euro ceea ce reprezintă 98,49 % din suma alocată pentru măsurile aflate  în implementare. Din suma contractată până în 27 iulie a fost plătită de AFIR către beneficiari privaţi şi publici suma de 866.140 euro.

“Contractele s-au semnat, dar urmează partea grea a implementării. Băncile dau banii cam greu. E dificil să lucrezi cu băncile”, a declarat Duţă Gheorghe, şeful GAL.

Grupurile de Acţiune Locală (G.A.L.) sunt entităţi ce reprezintă parteneriate public – private, constituite din reprezentanţi ai sectorului public, privat şi civil, desemnaţi dintr-un teritoriu rural omogen, îndeplinesc o serie de cerinţe privind componentă, teritoriul acoperit şi care vor implementa o strategie integrată pentru dezvoltarea teritoriului. Scopul acestui parteneriat este de accesare de fonduri europene nerambursabile acordate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.) în aria teritorială administrativă a Unităţilor Administrative Teritoriale (U.A.T.) din cadrul parteneriatului. Din componentă parteneriatului public-privat ”Timiş Torontal Bârzava” fac parte următoarele U.A.T.: Consiliul Judeţean Timiş, Deta, Gătaia, Banloc, Birda Denta, Ghilad, Giera, Jamu Mare, Jebel, Liebling, Livezile, Moraviţa, Pădureni, Voiteg şi A.D.I. Timiş Torontal, din judeţul Timiş şi Berzovia, Forotic şi Maureni din judeţul Caraş Severin. Pe lângă aceşti parteneri publici din asociaţie mai fac parte 29 de societăţi comerciale şi 8 asociaţii non-guvernamentale.

Comentarii

comentarii