Acasă Actualitate Plătim cu până la 41% mai mult pe facturile de căldură din...

Plătim cu până la 41% mai mult pe facturile de căldură din ianuarie

DISTRIBUIȚI

Facturile la încălzire pentru abonaţii sistemului centralizat din Timişoara vor creşte în ianuarie cu până la 41%. Este calculul făcut de Federaţia Asociaţiei de Locatari din Timişoara. Coltermul nu poate avansa în schimb niciun procent. Facturile vor creşte la fel ca în anii precedenţi – spun cei de la Colterm. Asta având în vedere că preţul gigacaloriei a rămas bătut în cuie din 2009. Adevăratul dezastru va veni abia când vom primi facturile pe februarie. Acestea vor fi cu până la 25% mai mari decât cele emise pe ianuarie. „Preţurile la facturile pentru ianuarie cresc cu 18 până la 41 la sută. Şi anul trecut facturile pe ianuarie au ajuns să fie cu până la 40% mai mari faţă de decembrie. Anul acesta lucrururile o vor lua razna abia când va veni factura pe februarie. Pe februarie facturile vor creşte cu 25% faţă de ianuarie”, spune Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiei de Locatari din Timişoara. Responsabilii de la Colterm ne liniştesc. Nu vom plăti mai mult ca în perioada 2009-2011. „Având în vedere că preţul gigacaloriei facturat la populaţie a rămas de 252 de lei din septembrie 2009, preţul la facturile pe ianuarie 2012  va fi comparabil cu cel plătit în inauarie 2011. Vor fi cam aceleaşi facturi”, spune Laura Bondrilă, purtătorul de cuvânt al Colterm.

 

Comentarii

comentarii