Acasă Actualitate Poliţiştii locali – faţă în faţă cu elevii din Timişoara

Poliţiştii locali – faţă în faţă cu elevii din Timişoara

DISTRIBUIȚI

intalnire eleviPolițiștii locali din Timişoara au fost prezenți joi, 31 ianuarie, la Liceul Nikolaus Lenau, pentru a prezenta elevilor din clasele a VIII-a şi a IX-a atribuțiile Poliției Locale Timișoara, reguli de conviețuire socială, acte normative referitoare la regulile de curățenie, comportament civilizat, păstrarea ordinii și liniștii publice, reguli minime de conduită și circulație rutieră. Această dezbatere a avut loc în baza bunei colaborări pe care Poliția Locală Timișoara o are cu Inspectorul Școlar Județean, în general, și, în special, cu reprezentanții unităților de învățământ pe care polițiștii locali le au în supraveghere. Poliția Locală, împreună cu Poliția Națională și Jandarmeria au în supraveghere școlile din municipiu, fiecare având în atribuții păstrarea ordinii și liniștii în exteriorul și în apropierea acestora, în special la intrările și ieșirile de la cursuri, pentru a preveni incidente care pot apărea între elevi sau între elevi și persoane din exterior. Agenţii locali vor efectua astfel de lecții deschise săptămânal, la toate cele zece unități de învățământ pe care le au în supraveghere, cu atât mai mult cu cât de fiecare dată când s-au făcut astfel de prezentări, dar și de această dată, la Liceul Nikolaus Lenau, tinerii au fost foarte receptivi, au ascultat cu atenție sfaturile și exemplele date și au pus întrebări pertinente polițiștilor locali.

Comentarii

comentarii