Acasă Eveniment Pompierii lugojeni se întrec cu cei mai buni din ţară

Pompierii lugojeni se întrec cu cei mai buni din ţară

DISTRIBUIȚI

Cei mai buni pompieri din Timiş participă, în aceste zile, la faza naţională a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Competiţia, care va dura patru zile, se încheie pe 10 septembrie, în judeţul Argeş. 12 dintre cele mai bune echipe din ţară îşi dispută titlul de campioană naţională la patru probe. Pompierii din Timiş vor încerca să-şi demonsterze abilităţile la probele de „Scara de fereastră”, pistă cu obstacole 100 de metri, ştafetă 4X100 de metri şi „realizarea dispozitivului de intervenţei la motopompă”. ‚,Participăm la aceste concursuri din anul 2006, cu mult entuziasm. Ne antrenăm luni de zile, chiar şi în afara programului, deoarece ne dorim cele mai bune rezultate. Şi, până acum, suntem mulţumiţi de ceea ce am obţinut. Sperăm să o ţinem tot aşa”, spune maiorul Cristinel Coneru, comandantul pompierilor din Lugoj, cei ce reprezintă Timişul la competiţia naţională.

Comentarii

comentarii