Acasă Actualitate Preşedintele Comisiei de Apărare, Ion Mocioalcă, la Dublin

Preşedintele Comisiei de Apărare, Ion Mocioalcă, la Dublin

DISTRIBUIȚI

Mocioalca IonLa Dublin s-a desfăşurat, în această săptămână, sub auspiciile Preşedinţiei Irlandeze a Consiliului Uniunii Europene, Conferinţa interparlamentară privind Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de Securitate şi de Apărare Comună. În cadrul întâlnirii, la care a fost prezent şi preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, parlamentarul de Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, au fost abordate politicile europene în domeniul securităţii, acţiunile şi misiunile UE în Cornul Africii (cea mai estică regiune a acestei ţări), precum şi posibilitatea dezvoltării unei abordări cuprinzătoarea asupra instabilităţii din vecinătatea sud-est mediteraneană, poziţia Uniunii faţă de procesul de pace din Orientul Mijlociu. Un alt punct important pe agenda Conferinţei l-a reprezentat dezbaterea asupra Consiliului European pe Politica de Apărare care se va desfăşura la sfârşitul acestui an. Cu acest prilej, viceprim-ministrul irlandez şi ministru al justiţiei, apărării şi egalităţii a prezentat priorităţile Preşedinţiei Irlandeze în domeniu, iar Secretarul general adjunct al Serviciului European de Acţiune Externă a prezentat principalele preocupări ale Uniunii care vor fi abordate cu prilejul Consiliului, printre acestea numărându-se revizuirea Strategiei de securitate europene, viitorul Grupurilor de luptă, mecanismele decizionale şi de finanţare a misiunilor UE, poziţia vizavi de diversele zone de instabilitate sau de conflict. În intervenţiile lor, reprezentanţii României au solicitat exprimarea unei poziţii concrete a Uniunii faţă de situaţia din Transnistria, precum şi existenţa voinţei politice, conjugată cu o poziţie consolidată faţă de situaţia din Orientul Mijlociu. Conferinţa s-a finalizat cu un document comun agreat care cuprinde temele abordate şi hotărârile luate, precum şi acţiunile viitoare programate în acelaşi format inter-parlamentar. Din partea Parlamentului României au fost prezenţi la eveniment preşedinţii Comisiilor pentru politică externă şi cei ai Comisiilor de apărare din Camera Deputaţilor şi din Senat. De asemenea, au fost prezenţi peste 150 de delegaţi ai statelor membre UE, statelor candidate, Parlamentului European, precum şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politica de Externă şi Politica de Securitate, Baroneasa Catherine Ashton.

Comentarii

comentarii