Acasă Eveniment Premieră naţională marca „Pentru Voi” Timişoara, la Consiliul Judeţean Timiş

Premieră naţională marca „Pentru Voi” Timişoara, la Consiliul Judeţean Timiş

DISTRIBUIȚI

13 decembrie premiera nationala la CJ Timis DSCF2900Fundaţia „Pentru Voi”, Teatrul Naţional Timişoara şi Consiliul Judeţean Timişoara organizează, în premieră naţională, joi, 19 decembrie, de la ora 19.00, o piesă de teatru cu totul specială, unde actorii sunt persoane cu dizabilităţi, beneficiarii fundaţiei.

Evenimentul va avea loc în Sala de Festivităţi a Consiliului Judeţean Timiş.

„Continuăm seria premierelor marca Pentru Voi, de această dată cu un spectacol de teatru în care actorii sunt persoane cu dizabilităţi intelectuale, beneficiari ai Fundaţiei Pentru Voi Timişoara. Dacă în alte ţări prezenţa actorilor cu dizabilităţi intelectuale este ceva obişnuit, în Romania este una din primele încercări de acest tip. Sperăm să placă spectatorilor timişoreni, pe care îi aşteptăm cu drag la spectacol”, a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”.

Va fi o seară specială pentru că aduce împreună oameni pe măsură: zece tineri cu dizabilităţi intelectuale talentaţi şi pasionaţi de teatru, actriţa Mădălina Ghiţescu-Petre – care i-a pregătit cu multă dăruire şi pricepere, Dorothea Iordănescu – care a conceput scenografia piesei, regizorul Stefan Iordănescu – care a fost liantul dintre artă şi social.

„Pentru mine, piesa de teatru înseamnă un film în care echipa este minunată şi lucrăm cu mult drag, iar eu mă simt deschisă să dau ce am mai bun şi de preţ. Îmi doresc să strângem forţele să avem mult succes pe mai departe”, a declarat Alexandra Nagy, o tânără de 25 ani care joacă în piesă.

Totodată, va fi o seară specifică pentru că scopul final este unul caritabil: se va organiza tombolă şi se vor pune în vânzare produse realizate de tinerii cu dizabilităţi intelectuale de la Fundaţia „Pentru Voi”: felicitări quilling şi cusute manual, coroniţe şi steluţe decorative, lumânări şi obiecte artizanale – toate pregătite special pentru sărbătorile de iarnă.

„În SPECIFIC SPECIAL nu se pun etichete, se vorbeşte deschis, se trăieşte, se visează. Când nu te potriveşti nicăieri, când a fi diferit este o vină socială, poveştile de viaţă crează abilităţi. Facem parte dintr-un întreg. Suntem energie”, a spus Mădălina Ghiţescu-Petre, actriţa care semnează conceptul suprarealist al piesei.

„Daca îţi place să te joci, dacă îţi place să râzi, dacă lumea ta e o lume specială, dacă te simţi deosebit, eşti SPECIFIC SPECIAL. Doar la Sala de Festivităţi a Consiliului Judeţean Timiş, doar pe 19 decembrie 2013, la ora 19.00, ne poţi vedea! Intrarea este liberă, dar se acceptă donaţii. Vă aşteptăm cu drag şi cu entuziasm pentru a-i susţine pe actorii speciali!”, este mesajul organizatorilor.

Co-finanţatorii evenimentului sunt Primăria şi Consiliul Local Timişoara şi Clubul Rotary Timişoara. Parteneri media sunt ZIUA de Vest şi TVR Timişoara.  

Comentarii

comentarii