Acasă Economic Premieră! Clubul Fermierilor Români lansează servicii de consultanță și consiliere în domeniul...

Premieră! Clubul Fermierilor Români lansează servicii de consultanță și consiliere în domeniul utilajelor agricole

539
DISTRIBUIȚI

Clubul Fermierilor Români extinde serviciile de consultanță pe care le oferă membrilor săi și lansează în premieră pe piața din România servicii de consultanță și consiliere privind utilajele agricole, pentru a veni în sprijinul fermierilor.

Scopul CFRO este să asigure reprezentarea fermierilor în relația cu producătorii și distribuitorii de utilaje agricole, respectiv cu autoritățile locale și centrale, dar și identificarea unor soluții aplicate la problemele cu care se confruntă fermierii privind utilajele agricole.

Demersul de a lansa noile servicii de consultanță și consiliere vine în urma unei ample analize desfășurate în rândul fermierilor din România cu privire la achiziționarea, operarea și funcționarea utilajelor agricole, precum și în privința relației pe care aceștia o au cu producătorii și distribuitorii de utilaje agricole și cu echipele de service.

Astfel, pe baza evaluării nevoilor reale ale fermierilor, Clubul Fermierilor Români urmărește să ofere soluții concrete, care contribuie la creșterea eficienței și randamentului activității în fermele din România și totodată la promovarea proiectelor de digitalizare a agriculturii, în conformitate cu politicile Uniunii Europene.

În funcție de specificul fermelor și al activităților avute în vedere de fermieri pentru folosirea utilajelor agricole, Clubul oferă membrilor săi servicii complexe, precum consultanță în privința achiziționării de utilaje agricole noi (analiză oferte și recomandări, analiza condițiilor contractuale) sau second hand, dar și în privința întreținerii utilajelor agricole (prețuri piese de schimb, perioadă service în caz de daună, costuri etc.).

“Vrem să venim prin acest nou serviciu de consultanță în sprijinul fermierilor, prin elaborarea și punerea la dispoziția acestora a unor ghiduri și recomandări concrete cu privire la mentenanța utilajelor agricole, condiții de iernat pentru utilaje, planuri de achiziție a utilajelor agricole și pieselor de schimb, concomitent cu transmiterea unor buletine periodice de informare privind piața utilajelor agricole din România și țări vecine (rapoarte, tendințe, noutăți), legislația din domeniu, precum și programele de finanțare pentru achiziționarea de utilaje agricole”, a explicat Dan Hurduc, președinte Clubul Fermierilor Români.

„Fără îndoială, tehnologia este un mijloc de îmbunătățire a agriculturii. Clubul Fermierilor Români a inițiat deja proiecte legate de digitalizarea agriculturii și își asumă responsabilități în zona de educare, conștientizare și promovare a soluțiilor tehnologice pentru creșterea eficienței și competitivității fermelor românești. Astăzi dorim să readucem în atenție beneficiile utilajelor agricole moderne și, în acest sens, lansăm pentru membrii noștri servicii de consiliere tehnologică, juridică și fiscală în relația cu producătorii și dealerii de mașini și utilaje agricole. De altfel, este pentru prima dată când o asociație de fermieri lansează astfel de servicii în România, ceea ce reconfirmă angajamentul nostru de a aduce valoare și de a susține creșterea performanței fermierilor din România”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv.

Un alt obiectiv asumat de Clubul Fermierilor Români este acela de a lansa un program de formare pentru operatorii de utilaje, în vederea creșterii nivelului de cunoștințe teoretice și practice privind operarea utilajelor agricole. Totodată, CFRO își propune să facă demersuri privind reglementarea unor probleme specifice legate de înmatricularea, operarea, transportul și omologarea utilajelor agricole. Fermierii pot primi detalii la Radu Călin Meșină, e-mail radu.mesina@cfro.ro, telefon 0751.291.693.

 

 

Comentarii

comentarii