Acasă Actualitate Premieră la Iulius Town Timișoara! Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness cu...

Premieră la Iulius Town Timișoara! Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness cu 150 de sportivi din 10 țări

DISTRIBUIȚI

Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness va avea loc, în perioada 26 – 28 aprilie, în premieră, la Iulius Town Timișoara. Președintele Federației Internaționale de Culturism și Fitness, dr. Rafael Santonja a onorat invitația vicepreședintelui Agenției Naționale pentru Sport, Gabriel Toncean, și va fi prezent la competiția organizată în orașul de pe Bega.

Tot în acest sfârșit de săptămână, se va organiza și Congresul Anual al Federațiilor Balcanice, care va avea loc pe 26 aprilie, de la ora 18.00 la Hotel Ibis. 

Data de 26 aprilie este destinată înscrierii sportivilor și a cântarului oficial, iar competiția se va desfășura ziua următoare.

Sergiu Maxa, organizator, a explicat că, sâmbătă, 27 aprilie, începând cu ora 10:00, în zona Atrium din cadrul Iulius Town Timișoara, se va da drumul la Competiția Balcanică de Fitness Challenge la categoriile Silver și Gold, iar ora 14:00 marchează startul Campionatului Balcanic de Culturism și Fitness, eveniment ce poate fi urmărit și live pe TVR2, în intervalul orar 17:30 – 19:30.

România vine hotărâtă să câștige și acest campionat balcanic și va  participa cu un lot format din 40 de sportivi, lot format din actuali campioni europeni și campioni mondiali.

În cadrul Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness de la Timișoara, vor fi prezenți peste 150 de sportivi și 50 de oficiali al Federațiilor de Fitness din zece țări balcanice:  România, Muntenegru, Kosovo, Grecia, Cipru, Serbia, Nord Macedonia, Albania, Bulgaria și Croația.

Concurenții vor putea participa  la una sau mai multe categorii, din cele 60 disponibile; cele mai spectaculoase fiind,  pentru femei – Bikini Fitness și Fit Model iar  pentru bărbați – MEN’S PHYSIQUE și BODYBUILDING.

“Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a vă susține favoriții, pentru sesiuni foto/meet&great alături de campionii europeni și mondiali, dar și pentru a pune Timișoara pe harta culturismului mondial”, îndeamnă Sergiu Maxa.

Eveniment realizat de către organizat de FRCF în parteneriat cu Iulius Town Timișoara și cu sprijinul partenerilor: Vitabolic, Hotel Ibis, Adams Supplements, Through Hell, Alfa Banat Clean, Ribs Grill, All Day Food Journal, Zone și 27FIT.

Antonio Marcovici, manager regional al magazinului Miracolul Plantelor, a explicat:

“Dorim să promovăm produsele Adams sănătoase destinate sportivilor. Ei au nevoie de acestea. Există multe oferte pe piață  care nu respecta normele și ingredientele corecte, dar Adams are cele mai bune și sănătoase produse care sunt fabricate în România pentru care asigurăm garanția calității.

Am deveni sponsori la această competiție, fiindcă am vrut să devenim cunoscuți mai bine de sportivi. Avem pulbere proteice care ajută la dezvoltarea masei musculare, dar și diferite pastile care ajută la dezvoltarea fizică a sportivilor, în total peste 30 de produse specifice”, a spus  Marcovici.

Comentarii

comentarii