Acasă Actualitate Premiu pentru tinerii artişti

Premiu pentru tinerii artişti

405
DISTRIBUIȚI

Banca „Geraer Bank” din oraşul Gera, Germania, acordă la fiecare doi ani, începând cu anul 2008, un premiu pentru pictură dedicat cunoscutului pictor şi grafician Eberhard Dietzsch, născut la Gera. Acest premiu constă în 5000 euro şi vizează tinerii artişti, care sunt încă la începutul carierelor. În concurs se pot înscrie tinerii artişti cu vârsta de până la 35 de ani, care au absolvit o formă de învăţământ superior cu cel mult 3 ani în urmă şi care au domiciliul în Germania. De asemenea, pot participa şi tinerii artişti din oraşele înfrăţite cu Gera, Timişoara fiind unul dintre aceste oraşe. Se pot trimite două lucrări, care vor fi iniţial susţinute de fotografii. Toate tehnicile de pictură sunt acceptate. Dimensiunile picturilor nu trebuie să depăşească 80 x 100 cm, respectiv 100 x 80 cm. Se vor lua în considerare şi picturile de dimensiuni mai mici. Lucrările trimise nu trebuie să mai fi fost premiate la alte concursuri. După o primă evaluare, juriul va decide care dintre artişti poate trimite originalele pentru faza finală a concursului de artă plastică Eb-Dietzsch. Prin trimiterea formularului de înscriere artista/artistul este de acord cu condiţiile acestui concurs. Înscrierile pentru concursul din anul 2010 se pot face până la 15 februarie 2010. Formularele completate se vor trimite prin poştă la adresa: GERAER BANK eG, Eb-Dietzsch-Kunstpreis, Leipziger Strasse 41, D-07545 Gera, sau la adresa de e-mail: info@geraer-bank.de. Toate lucrările admise la concursul de artă plastică Eb-Dietzsch vor fi prezentate la „Geraer Bank”, începând cu data de 22 aprilie 2010, în cadrul unei expoziţii cu vânzare.  Premiul pentru artă plastică „Eb-Dietzsch” va fi acordat câştigătorului sau câştigătoarei cu ocazia vernisajului expoziţiei, în data de 22 aprilie 2010.

Comentarii

comentarii