Acasă Eveniment Preotul din Elisabetin vrea să arunce în stradă o mamă şi trei...

Preotul din Elisabetin vrea să arunce în stradă o mamă şi trei copii

DISTRIBUIȚI

Situaţie ciudată la Timişoara, unde Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Elisabetin este decisă să arunce în stadă o mamă şi pe cei trei copii ai ei. Preotul paroh Cristian Niculescu nu mai doreşte să prelungească un contract de închiriere ce datează de zeci de ani. Problema cea mai mare este că biserica trimite non-stop somaţii. Nici nu vrea să intenteze un proces împotriva chiriaşilor, dar nici nu le prelungeşte contractul de închiriere. Din cauza situaţiei absurde, minorul de 16 ani nu are nici acum buletin, iar Gheorghiţa Petcov, mama copilului, nu poate să-şi reînnoiască buletinul expirat, pentru că nu are acordul proprietarilor unde locuieşte. De-a lungul timpului, femeia susţine că a investit în casa în care este chiriaşă cel puţin banii aferenţi unui apartament cu două camere în Timişoara. Acum, biserica vrea să ia totul şi să arunce familia în stradă.

Închiriere după voinţa popii…

Gheorghiţa Petcov locuieşte în imobilul situat în Piaţa Crucii nr. 8 din 1994. Soţul său şi familia acestuia locuiau însă în aceeaşi locaţie, proprietate a bisericii din Elisabetin, de zeci de ani. Niciodată nu au existat probleme. Regula era clară. Din cinci în cinci ani, biserica prelungea automat contactul de închiriere. Mereu a fost la fel… Asta până când preotul Cristian Niculescu a ajuns paroh în Elisabetin. Acesta a mărit chiria şi nu a mai acceptat decât prelungirea contractului pe o perioadă de 1 an. Apoi nu a mai vrut să prelungească deloc contractul şi a cerut chiriaşilor să-şi ia catrafusele şi să plece unde văd cu ochii. „Ne ţine în şah doar pentru a ne da afară din casă. Ne termină, pur şi simplu, psihic. Din cauza lor nu pot să-i fac copilului buletin, iar eu nu pot să-mi găsesc un loc de muncă, pentru că buletinul mi-a expirat. Ne-au tot făcut propuneri să ne mutăm, dar nu pot să plec, am investit cel puţin preţul unui apartament cu două camere în această casă. Toate investiţiile au fost făcute cu acordul lor”, ne-a spus, printre lacrimi, Gheorghiţa Petcov.

Preotul „No Comment” Niculescu

Din 2009, preotul Niculescu nu a mai fost de acord cu prelungirea contractului. Banii au fost viraţi, însă fără contract. Din 2010 a început circul, atât biserica, cât şi Protopoiatul II au returnat de mai multe ori sumele primite pe chirie de la familia Petcov. Oamenii Domnului au început să trimită somaţii peste somaţii, ameninţând familia Petcov cu procese, cheltuieli de judecată, dar şi alte daune, dacă nu eliberează urgent casa. Contactat de ZIUA de Vest, părintele Niculescu, ce cunoaşte în amănunt acest caz, nu a vrut să comenteze nimic şi ne-a trimis la biroul de presă al Arhiepiscopiei Timişoarei. Gheorghiţa Petcov este decisă să se lupte până la capăt pentru casa în care a stat în ultimii aproape 20 de ani şi în care a investit câteva zeci de mii de euro.

Comentarii

comentarii