Acasă Eveniment Primarii cărășeni – instruiți pe managementul situațiilor de urgență

Primarii cărășeni – instruiți pe managementul situațiilor de urgență

DISTRIBUIȚI

Nu întotdeauna aleșii locali înțeleg exact rolul lor ca șefi ai comitetelor locale de urgență

O instruire a primarilor din judeţ privind managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă a avut loc marți, 25 iunie 2013, la sediul Palatului Administrativ, în prezenţa prefectului judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, a reprezentanţilor din cadrul ISU Semenic, Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin şi celorlalte instituţii componente ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Instruirea a fost efectuată de către doamna Olga Lefter, consilier în cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, ne informează biroul de presă al instituției. Primarilor, în calitate de preşedinţi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, le-a fost înmânat „Manualul primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă hidrologică”. Acesta cuprinde măsuri legate de avertizarea populaţiei pe întreg teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, întocmirea planului local de apărare împotriva inundaţiilor, organizarea evacuării în caz de urgenţă, constituirea stocurilor de materiale şi mijloace de intervenţie, diminuarea riscurilor unor eventuale inundaţii, dar şi adoptarea măsurilor pentru identificarea unor surse suplimentare de apă şi aplicarea corespunzătoare a restricţiilor în caz de secetă hidrologică. Măsurile preventive, operative şi de reabilitare sunt prezentate diferenţiat, pentru fiecare cod meteorologic şi hidrologic în parte. De asemenea, în conformitate cu prevederile Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, va fi creată la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale funcţia de „agent de inundaţii”, care va fi îndeplinită de şefii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă. De mai multă vreme, autoritățile județene, dar și instituțiile cu atribuții în domeniu întâmpină unele dificultăți legate de faptul că nu întotdeauna primarii de comune înțeleg (sau nu vor să înțeleagă) exact care e roul lor în calitate de şefi ai acestor comitete de urgență.

Comentarii

comentarii