Acasă Actualitate Primarul Lugojului, nemulţumit de desfiinţarea centrelor bugetare din învăţământ

Primarul Lugojului, nemulţumit de desfiinţarea centrelor bugetare din învăţământ

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş intenţionează să desfiinţeze toate centrele de execuţie bugetară din învăţământ, astfel încât, începând din anul şcolar 2011-2012, toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor avea personalitate juridică şi vor funcţiona numai dacă îndeplinesc condiţiile noii Legi a Educaţiei. Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj, s-a arătat nemulţumit de această decizie, opinând că vor fi mari probleme privind execuţia bugetară, în condiţiile în care administraţiile locale vor fi nevoite să colaboreze cu toate unităţile de învăţământ, în loc de cele câteva care centralizau situaţia financiară. „Consider că este o aberaţie. Este un lucru imposibil de realizat, întrucât la ora aceasta doar prin centrele financiare se pot transmite banii pentru plata salariilor şi a utilităţilor către unităţile de învăţământ. Această modificare ne creează mari probleme în ceea ce priveşte execuţia bugetară şi va îngreuna foarte mult relaţia cu consiliul local, deoarece va trebui să colaboram cu toate şcolile din oraş care au peste 200 de elevi şi care, din păcate, nu au experienţă în acest domeniu. Este o dispoziţie neaprofundată, după părerea mea, care creează confuzie în sistemul de învăţământ şi care, din păcate, nu este prima de acest fel”, a declarat Francisc Boldea, menţionând că, zilele următoare va avea o întâlnire cu directorii şi contabilii şefi de la cele şase centre bugetare din Lugoj, „pentru a găsi o soluţie în privinţa asigurării salariilor şi a finanţării învăţământului local”. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş spun însă că, deocamdată, nu s-a desfiinţat nici un centru de execuţie bugetară, iar reorganizarea se va face etapizat. Totodată, conducerea Inspectoratului Şcolar Timiş susţine că  desfiinţarea centrelor bugetare este un pas înainte în procesul de descentralizare din sistemul de învăţământ.

Comentarii

comentarii