Acasă Actualitate Primarul Nicolae Robu felicită DIICO şi BCCO, care au destructurat o rețea...

Primarul Nicolae Robu felicită DIICO şi BCCO, care au destructurat o rețea de traficanți de droguri, cu legături în primărie, pentru că Timişoara este un oraş sigur

DISTRIBUIȚI

Să te lauzi că ai oraş sigur, după ce cloaca de răufăcători îşi fac de cap şi abia mai apoi sunt prinşi de oamenii legii (normal!) este ca şi cum te-ai lăuda că medicii au găsit tratamentul bun pentru tabagiştii şi-au dărâmat deja plămânii de la nicotină, ceea ce nu înseamnă că ai redus numărul fumătorilor.

Cam aşa sună şi reacţia foarte promptă a primarului Nicolae Robu după o acţiune a poliţiştilor care au efectuat 25 de percheziţii în Timiş şi Bihor, într-un dosar de trafic de droguri şi cămătărie, printre cei vizaţi fiind şi interlopii Lucian Boncu şi Alin Huc, fost Oiţă, prieteni de chefuri cu Ionuț Nasleu, consilierul de suflet al primarului Robu.

“DA, TIMIŞOARA ESTE UN ORAŞ SIGUR! ŞI ESTE UN ORAŞ SIGUR NU PUR ŞI SIMPLU, NU PENTRU CĂ ARE JURNALIŞTI CU MINTE PUŢINĂ ŞI LIPSIŢI DE CARACTER, CARE O ÎMPROAŞCĂ NONSTOP CU NOROI, CI PENTRU CĂ AICI, INSTITUŢIILE DE SPECIALITATE ALE STATULUI ÎŞI FAC DATORIA! FELICITĂRI DIICOT ŞI POLIŢIEI ROMÂNE -BCCO, PENTRU ACŢIUNEA ÎN FORŢĂ DE ASTĂZI! ŞI MULT SUCCES, ÎN CONTINUARE!”, este mesajul primarului Nicolae Robu.

Domnul primar nu are niciun merit în anihilarea reţelei mafiote de astăzi, desigur. Nu la fel de comunicativ s-a arătat când în Parcul Catedralei a fost ucisă o tânără de către prietenul ei sau când au loc tâlhării, bătăi, încăierări şi alte violenţe pe stradă. Şi atunci, poliţia şi-a făcut treaba şi l-a prins pe criminal. La drept vorbind, până când instituţiile organizate ale statului ajung să destructureze astfel de reţele mafiote (trebuie timp până când dai de întregul fir al infracţiunii), zeci de tineri apucă să se drogheze deja.

Au mai fost şi alte asemenea destructurări mafiote, dar astăzi, primarul Nicolae Robu a simţit aşa, un impuls deosebit de a interveni şi de a adresa felicitări. Tocmai când printre interlopi se aflau şi numele menţionate.

Comentarii

comentarii