Acasă Politica Primarul penal al comunei Brebu nu se mai află în funcție

Primarul penal al comunei Brebu nu se mai află în funcție

DISTRIBUIȚI

Prefectul județului Caraș-Severin, Nicolae Miu Ciobanu, a semnat  ordinul de încetare a mandatului primarului comunei Brebu, Viorel Mitea Roșca, înainte de expirarea duratei normale a mandatului său. Decizia a fost luată săptămâna trecută de Tribunalul Caraș-Severin, și asta pentru că Roșca a formulat o acțiune împotriva ordinului semnat de prefect, acțiune ce a fost însă, respinsă. Sentința instanței cărășene este definitivă și irevocabilă. Viorel Mitea Roșca a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență și asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Viceprimarul Ion Țicheriu a fost dovedit complice la ilegalitățile primarului, cei doi fiind deja condamnați de Tribunalul Arad la un an și șase luni de închisoare cu suspendare într-un dosar de fraudare de fonduri europene și naționale alocate prin programele de sprijinire a producătorilor şi utilizatorilor de terenuri agricole. De asemenea, cei doi au încheiat contracte de prestări servicii cu firme ale lui Tudor Ioan Jurj din Lugoj, omul de legătură al lui Romică Anculia, fostul director APIA Caraş-Severin, condamnaţi şi aceştia, pentru fapte de corupție.

Comentarii

comentarii