Acasă Actualitate Primăria Arad a cheltuit 70.000 de euro pentru becuri de Crăciun

Primăria Arad a cheltuit 70.000 de euro pentru becuri de Crăciun

DISTRIBUIȚI

Primăria Arad a aprins, luni seară, luminile care împodobesc bradul de Crăciun din faţa instituţiei, înalt de 20 de metri şi care a costat aproximativ 2.500 de euro, în timp ce pentru iluminatul de sărbători în oraş au fost cheltuiţi alţi 70.000 de euro. 

Aprinderea luminilor din bradul de Crăciun instalat în faţa Primăriei Arad a avut loc în cadrul unei festivităţi la care au participat câteva sute de copii, în pofida ploii. Primarul Gheorghe Falcă a aprins cele zece mii de beculeţe care împodobesc bradul, iar pentru ca atmosfera să fie specifică sărbătorilor de iarnă a fost pornită o instalaţie de zăpadă artificială, astfel că în faţa Primăriei Arad a nins şi a plouat în acelaşi timp. Organizatorii le-au împărţit copiilor prezenţi pacheţele cu dulciuri, iar programul artistic pregătit de elevi s-a desfăşurat în holul Palatului Administrativ (care găzduieşte şi Primăria), din cauza ploii. Bradul montat în acest an în faţa Primăriei este înalt de 20 de metri şi a fost adus din Munţii Apuseni. Costul total de achiziţie, transport, montare şi decorare a fost de zece mii de lei. Potrivit viceprimarului Geanina Pistru, în acest an a fost cheltuit un buget de 70.000 de euro pentru împodobirea oraşului cu beculeţe, în baza unui contract de concesiune semnat în anul 2004 între compania Elba, care se ocupă de iluminatul în municipiu, şi Primaria Arad. "Din această sumă, 15.000 de euro provind din sponsorizări, iar restul de la bugetul local. Au fost instalate atât ghirlandele din anii trecuţi, cât şi altele noi", a spus viceprimarul. În centrul oraşului au fost montate 850 de ghirlande şi zece mii de beculeţe, iar în tot oraşul au fost montate câteva sute de mii de beculeţe. Pentru organizarea manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă, Primăria Arad a alocat în acest an un buget de 700.000 de lei, cu aproximativ 200.000 de lei mai mult decât în 2010. Pe tot parcursul lunii decembrie, în centrul Aradului vor avea loc în fiecare seară concerte de colinzi, spectacole folclorice şi de muzică uşoară, expoziţii, concursuri pentru copii şi un târg special. De marţi dimineaţă, în faţa Primăriei pot fi văzuţi într-un ţarc şi doi reni.

Comentarii

comentarii