Acasă Eveniment Primul curs de iniţiere a poliţiştilor locali lugojeni

Primul curs de iniţiere a poliţiştilor locali lugojeni

429
DISTRIBUIȚI

Cursanţii sunt familiarizaţi cu ordinea şi liniştea publică, precum şi cu circulaţia rutieră

Începând din această săptămână, la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi „Eftimie Murgu” din Lugoj se desfăşoară primul curs de iniţiere a poliţiştilor locali cu atribuţii în sectorul ordinii şi liniştii publice şi în cel al circulaţiei rutiere. La curs participă 31 de poliţişti locali din Lugoj, Timişoara, Dumbrăviţa şi Arad. Aceştia vor fi pregătiţi în baza unui plan de învăţământ elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, un plan unic pentru toate instituţiile care au atribuţiuni în organizarea acestor cursuri. După cum ne-a informat lt. Sebastian Sabău, ofiţer de relaţii publice la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi „Eftimie Murgu” Lugoj, pregătirea poliţiştilor locali se axează pe trei domenii principale: pregătire generală (norme de conduită profesională, utilizarea armamentului din dotare, etc.), ordine publică (tehnici şi tactici de intervenţie poliţienească, proceduri privind ordinea publică), circulaţie pe drumurile publice (constatarea faptelor de natură contravenţională în domeniul circulaţiei, aplicarea legislaţiei în domeniul circulaţiei pe drumurile publice). La finalul cursului, fiecare cursant declarat promovat va primi un Certificat de absolvire pe competenţe. În cazul nepromovării examenului de absolvire, cursantul va avea posibilitatea de a solicita o reexaminare, în termen de 3 luni de la finalizarea programului de formare iniţială. Instruirea poliţiştilor locali se va desfăşura pe durata a 13 săptămâni, până la 1 iulie 2011. Formarea iniţială a poliţiştilor locali în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere este primul curs organizat de către Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi „Eftimie Murgu”  Lugoj de la emiterea Ordinului nr. 54 / 2011.

 

Comentarii

comentarii