Acasă Eveniment Principesa Moştenitoare Margareta, invitată în Plenul Parlamentului

Principesa Moştenitoare Margareta, invitată în Plenul Parlamentului

DISTRIBUIȚI

principesa margaretaMarti, 1 aprilie 2014, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta va participa la şedinţa solemnă a celor două Camere reunite ale Parlamentului României.

Principasa Margareta a fost invitată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului să participe la şedinţa prin care se va marca împlinirea a 10 ani de la ratificarea Tratatului de la Washington şi aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Principesa Moştenitoare se va afla pentru a doua oară în faţa Parlamentului României, după ce în 25 octombrie 2011 a participat la discursul istoric rostit de Majestatea Sa Regele, la împlinirea vârstei de 90 de ani.

Invitaţia reprezintă o recunoaştere a rolului pe care Majestatea Sa Regele Mihai I şi Familia Regală l-au avut în susţinerea aderării României la NATO şi UE.

Comentarii

comentarii