Acasă Actualitate Prinşi la braconaj

Prinşi la braconaj

DISTRIBUIȚI

Săptămâna trecută, mai mulţi jandarmi din Timiş, împreună cu un paznic de la asociaţia care administrează fondul cinegetic de la Bacova au organizat o pândă pentru a-i depista pe cei care vin la braconaj. În scurt timp, au observat două persoane care verificau mai multe laţuri din metal montate la marginea pădurii. Procedând la identificarea acestora, jandarmii au depistat pe numiţii N.A, şi B.O. ambii din Bacova, fără ocupaţie şi fără antecedente penale, care au recunoscut că montaseră un număr de 16 cabluri metalice oţelite pe arborii de la marginea pădurii, cu intenţia de a captura porci mistreţi. Celor doi le-au fost întocmite acte premergătoare referitor la săvârşirea infracţiunii de braconaj, care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

 

Comentarii

comentarii