Acasă Actualitate Prof. Marius Craina: ”Zero cadre medicale infectate la Maternitatea Bega din Timișoara”

Prof. Marius Craina: ”Zero cadre medicale infectate la Maternitatea Bega din Timișoara”

DISTRIBUIȚI

După Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara care a fost dat exemplu de eficiență în lupta cu Covid19 de către Ministerul Sănătății, unde nu s-a înregistrat niciun caz de infectare la personalul medical, iată că și Clinica Bega din cadrul Spitalul Județean Timișoara reprezintă o altă unitate medicală exemplu de eficiență, unde niciun cadru medical nu s-a infectat cu coronavisul.

Prof. univ. dr. Marius Craina, șef secție, a explicat:

”După mai mult de șase săptămâni de activitate medicală în condiții de pandemie, am marea bucurie să vă anunț că, până în prezent, raportăm: zero cadre medicale infectate la Maternitatea “Bega” din Timișoara, unde avem gravide, mame și nou născuți tratați COVID-19!

Toți cei care au activat în zona roșie, până în prezent, au fost testați începând cu săptămâna trecută și, cu bucurie, vă anunț că toate testele au fost negative. Testarea va fi efectuată periodic, pentru întreg personalul.

Încă de la începutul lunii martie, când în clinica noastră se tratau toate categoriile de paciente, am înțeles că, pentru a preveni infectarea pacientelor și a personalului medical, trebuia, în primul și primul rând asigurat un triaj riguros, protecția corespunzătoare a personalului și a pacientelor internate și, nu în ultimul rând, asigurarea unor circuite epidemiologice.

Era perioada când echipamentele de protecție lipseau cu desăvârșire. Ne aflam într-o situație delicată și am decis să fac tot ce îmi stă în putință ca la noi, la Bega, să nu avem probleme!

Astfel, am hotărât împreună cu echipa să asigurăm triajul prin medicii noștri, în ture de câte 4 ore și în acest scop am montat un cort în curtea spitalului.

Achiziționarea și dotarea cu echipamente specifice au fost asigurate, înainte ca maternitatea să devină unitate COVID, prin implicarea noastră, a tuturor membrilor colectivului, obținând sponsorizări și donații pentru achiziționarea acestora. Mai mult, întreg colectivul de medici a contribuit financiar la aceste achiziții.

Ulterior, dotarea cu echipamente și medicamente, specifice tratamentului pentru COVID 19 au fost asigurate de ISU Timiș și SCJUTPB, ceea ce a permis protecția corespunzătoare a întregului personal.

Purtarea măștii, a mănușilor de protecție și a halatului de protecție au devenit normă pentru personal și paciente”, a spus prof. Craina.

Despre asigurarea circuitelor, pregătirea personalului și organizare, prof. Craina a mai spus:

”Asigurarea circuitelor a fost o mare provocare pentru noi, ținând cont de faptul că funcționăm într-o clădire istorică, cu o singură cale de acces către etaj și, respectiv, demisol. Dar, prin implicarea și consultarea specialiștilor am reușit să cream circuitele epidemiologice necesare.

Un accent deosebit a fost pus pe pregătirea personalului privind utilizarea echipamentului specific de protecție luând în considerare experiențele din alte țări, în care infectarea personalului a avut loc tocmai în timpul dezbrăcării echipamentului sau purtării necorespunzătoare a acestuia.

Tot personalul a efectuat multe exerciții de îmbrăcare/dezbrăcare, și un ajutor suplimentar a constat în montarea unor monitoare, pe care rula, în permanență, un film cu timpii procedurilor de echipare/dezechipare.

Organizarea activității a reprezentat, de asemenea o provocare.

Personalul a fost împărțit în patru echipe: o săptămână activitate în zona roșie, 2 săptămâni izolare la domiciliu sau în unități de cazare, puse la dispoziție de autorități și o săptămână gardă la domiciliu.

În toată această perioadă spiritul de echipă, încrederea, comunicarea, rigurozitatea și disciplina, de multe ori aproape militară, au fost factorii care au contribuit decisiv la siguranța pacientelor și a personalului.

Împreună, cadre medicale și paciente, am înțeles că doar uniți și implicați total, vom depăși aceste momente dificile și vom ieși învingători din această bătălie. Doamne ajută!”, a explicat prof. univ. dr. Marius Craina, șef secție la Clinica Bega Timișoara.

Comentarii

comentarii