Acasă Actualitate Răul de la rădăcină

Răul de la rădăcină

4572
DISTRIBUIȚI

Motto

„- Iar gratuitatea este marea noastră realizare.

-Să fie oarea așa? Ce înseamnă ”gratuit”? Medicii nu lucrează gratis. Nu plătește pacientul, ci bugetul național, dar banii tot de la aceiași pacienți vin. Nu este o medicină gratuită, ci una depersonalizată”.

AI Șoljenițin. Pavilionul Canceroșilor

Dacă comparăm sistemul de sănătate românesc cu un copac, aș afirma că răul cel mare este la rădăcină și până când nu se umblă la rădăcină copacul nu poate rodi cu adevărat.

Majoritatea românilor critică organizarea sistemului medical românesc. Motivele invocate sunt arhicunoscute: aglomerație în cabinetele medicale, neasigurarea cu medicamente compensate pentru toți pacienții, condiții proaste în spitale, lipsa materialelor sanitare, personal medical neglijent și atent doar în anumite condiții, etc. Vina este atribuită aproape întotdeauna celor care practică actul medical. Pacienții, atât datorită bolilor lor, cât și modului în care sunt tratați, apar întotdeauna în postură de victime. În funcție de capacitatea fiecăruia de înțelegere vina ajunge, în final, până la ”sistem”.

Reforma sistemului medical românesc a început la ani buni după schimbarea regimului politic din 1989. De peste 20 de ani asistăm la o așa zisă reformă a vechiului sistem comunist de sănătate. Dacă vrei să beneficiezi de servicii de sănătate în sistemul public, de stat, asigurarea de sănătate este obligatorie, exclusiv la casa națională de asigurări de sănătate (mai există casă separată pentru cadrele militare). Banii strânși la bugetul casei naționale se împart apoi la casele județene care fac contracte cu furnizorii de servicii de sănătate, de la medicii de familie, la cei din cabinetele de specialitate și spitale. Să-i întrebăm pe furnizori dacă aceste contracte sunt contracte reale între părți, sau dacă sunt făcute după regula ”ăștia sunt banii de la buget, nu-ți convine, nu semnezi!”. Adică nu ai contract!

Pe de altă parte, să-l întrebăm pe asigurat dacă știe ce se întâmplă cu banii lui, pe care îi plătește lunar pentru sănătatea lui: știe el în fapt ce se întâmplă cu banii lui? Știe el vreodată câți bani are în contul său de sănătate, de care servicii de sănătate se poate bucura el, la un moment dat, când are nevoie? Are el un contract scris cu această casă națională, respectiv județeană, de sănătate? Cu drepturi și obligații?

Urcând mai sus, către guvern și către partidul de la putere, observăm că de fiecare dată când se schimbă partidul care guvernează se schimbă toți conducătorii din sistem, (începând, evident, cu ministrul sănătății) de la președintele casei naționale la președinții de casă județeană și la managerii spitalelor de stat. Oare nu această finanțare centralizată să fie motivul principal? Adică, spus pe șleau, cel care împarte banii trebuie să fie ”omul nostru”? Dar unde este în această ecuație cel care dă banii, adică pacientul?

Este adevărat că actuala legislație permite cabinete private și spitale private. Acestea au apărut și ca o reacție din partea medicilor aflați în sistemul public, cu salarii, foarte mici până mai ieri, otova: ori că nu făceai nici un act medical în o zi anume, ori că făceai zece, erai plătit cu același salariu. Să nu mai vorbim de dotarea cu aparatură medicală sau de condițiile de cazare din anumite spitale de stat. Dar în sistemul privat, semnificativ mai dotat din punct de vedere al aparaturii și condițiilor de spațiu medical, majoritatea pacienților plătesc din buzunarul propriu, chiar dacă au, în puține cazuri, o asigurare suplimentară privată de sănătate. Mai nou, anumite spitale și cabinete private au reușit să încheie contracte cu casa națională. Pacienții plătesc uneori sume incredibil de mari raportat la veniturile medii ale unui român, pentru serviciile medicale! Chiar departe de prețul real, în unele situații, aș îndrăzni să spun. Mai ales în situațiile în care se acționează după principiul ”chiorul este împărat în țara orbilor”, adică ”procedura asta doar eu o fac în țară și dictez prețul”…

Prin urmare, ne aflăm în fața unui sistem public cu finanțare preferențială, condiționată de apartenența la partidul de guvernământ, cu o casă națională ultrabirocratică și ineficientă în fapt, iar pe de altă parte, avem un sistem privat prea puțin dezvoltat, nu de puține ori acționând după regulile capitalismului sălbatic: câștigul financiar pe primul loc!

Nesatisfăcuți de nici una dintre variante, mulți, tot mai mulți dintre cei care fac parte din personalul medical, medici și asistenți, emigrează. Mii și mii în fiecare an !

Iar săracul pacient este la mijloc, victimă de cele mai multe ori, a ”sistemului”…

Guvernul actual, conștient de hemoragia extrem de periculoasă de cadre medicale, chiar pentru siguranța națională (o sintagmă la mare modă…), încearcă în prezent o majorare a salariilor celor din sistem, mai precis a medicilor care lucrează în spitale. O majorare cu cântec de vuvuzele, dacă privim la nenumăratele proteste ale personalului medical din ultimele luni, zile.

Va suporta bugetul național aceste majorări de salarii, chiar dacă este un buget cu accent pe ”bu”? Mai degrabă nu, pentru că iată că nu a trecut decât foarte puțin timp și eroul național, omniprezentul doctor Raed Arafat, apare în spațiul public cu următoarea declarație:

”Pasul de a creşte veniturile personalului din sănătate este important, însă acesta trebuie să vină şi cu alte măsuri. Cea mai importantă este delimitarea sectorului privat comercial de cel public şi stabilirea unor reguli foarte clare care să ajungă chiar şi la interdicţia de a lucra simultan în ambele sectoare, neştiind niciodată dacă medicul sau asistentul este loial locului de muncă din sectorul public şi dacă într-adevăr acesta deserveşte interesul pacienţilor sau încearcă să-i plimbe între cele două sectoare şi să-i facă să plătească cât mai mult posibil fără a ţine cont de posibilităţile lor“

”Sunt activităţi ale medicilor care se desfăşoară sub forma conflictelor de interese. De pildă, sunt situaţii în care pacienţii sunt dirijaţi către sectorul privat, la cabinetul unui medic care lucrează şi la stat. Sunt şi cazuri în care un pacient este tratat la privat, iar când se agravează starea de sănătate a acestuia, este dus tot la stat. Astfel de probleme există, deşi avem mai multe legi care spun că asemenea acţiuni trebuie să fie supravegheate şi sancţionate. Nu se respectă pentru că nu avem norme de aplicare.” Sunt citate preluate din articolul doamnei Florinela Iosip, ziarul Adevarul, ediția on line, 10 aprilie,

Cu observația de iubitor al limbii române, că ”simultan” este imposibil să lucrezi în ”ambele sectoare”, afirm că domnul doctor Arafat are dreptate, în bună măsură. Și cu ”loialitatea” și cu ”dirijatul”, dar mai ales cu normele de aplicare ale legilor actuale, unde are dreptate 100%! Numai că, în opinia mea, aspectele subliniate de domnia sa sunt doar o ramură, sau mai multe ramuri din copacul sistemului de sănătate românesc!

Nu pot comenta declarațiile legate de acest subiect ale doamnei ministru al muncii, Olguța Vasilescu, aflată parcă în permanentă campanie electorală: sunt mult prea politicianiste, de inspirație clar vadimistă. Rețin totuși preferința domniei sale pentru sistemul public, de stat, fără a mă mira de loc.

Cred că răul de la rădăcină constă în modul de finanțare al sistemului medical românesc, un sistem etatist, comunistoid, spoit ici colo cu elemente de liberalism. Cred că doar atunci când românul va face un contract (obligatoriu, de altfel) adevărat, cu o casă de asigurări, care evident că nu trebuie să fie unică și națională, în urma căruia va ști tot timpul care sunt banii, respectiv drepturile lui, pentru sănătate și obligațiile (de exemplu, control periodic, chiar dacă este sănătos), vom ajunge cu adevărat la rădăcina răului! Banii din contribuția obligatorie de sănătate a cetățeanului trebuie să-l însoțească pe acesta atunci când devine pacient, oriunde dorește acesta să se adreseze, fie în sectorul privat, fie în cel public. Plata directă și imediată de către firma de asigurări, la care este asigurat pacientul respectiv, a serviciilor de sănătate efectuate ar trebui să fie aceeași, în sectorul privat sau în cel public. Legea, prin articolele și normele sale, ar trebui să stipuleze doar costul pentru fiecare act medical în parte: maximal și minimal, în funcție de calificarea și notorietatea celui care face actul medical. Separat, ar exista doar o diferențiere a plății pentru condițiile hoteliere. Salariile celor din sistemul din sănătate nu ar mai depinde de vocalizele mai mult sau mai puțin șmecherești ale vreunei doamne ministru ci ar fi consecința muncii prestate de fiecare!

Respectând proporțiile, cred că nu este forțată, pentru o mai bună înțelegere, o comparație cu sistemul de asigurări de pe piața auto: ești obligat să te asiguri pentru mașina pe care o ai înmatriculată, dar nu la o firmă unică de stat de asigurări: ai posibilitatea de alegere, știi pentru ce te asiguri, de la varianta obligatorie RCA, la varianta opțională CASCO și aceasta cu mai multe opțiuni. Iar sistemul, concurențial, se pare că funcționează mult mai bine decât cel pentru sănătatea românilor!

Statul, ministerul sănătății ar trebui doar să vegheze la calitatea actului medical din toate punctele de vedere, inclusiv starea de igienă și confort a spațiului hotelier. În ambele sectoare! Tot statul că va trebui să vegheze și să protejeze populația prin programele de educație și prevenție! Să asigure gratuitatea actului medical la copii cât și la tinerii care studiază. Taxele pentru alcool și tutun ar trebui să fie destinate exclusiv protecției sănătății tinerilor!

Revenind la ideea principală a pledoariei mele, răul de la rădăcina sistemului medical românesc este modul de finanțare: o struțocămilă de sorginte etatist-comunistă, în care cetățeanul este obligat să plătească la stat fără a ști niciodată ce se întâmplă cu banii lui, fără a putea să dispună de ei, atunci când are efectiv nevoie. Fără o plată directă, corectă și cinstită pentru medicul și ajutoarele lui care îl fac bine!

Cu o rădăcină bolnavă, incapabilă să asigure o sevă continuă și de calitate, copacul sistemului românesc de sănătate a generat un trunchi unic, vechi și găunos, pe care au crescut apoi ramuri aproape uscate de la început, altele, inițial verzi, pe cale de a se usca. De fructe ce să mai vorbim? Mai degrabă fructe ale mâniei, ale unei frustrări continui!

Este primăvară. Cine are îndrăzneala să planteze un nou copac? În cât timp va crește acesta?

Comentarii

comentarii