În prezent, accesul pe pasarelă nu este permis, din motive de siguranță. Conform primăriei, infiltrațiile de apă au afectat suprastructura podului. De asemenea, din cauza distrugerii stratului de beton, armăturile din metal au fost expuse la ploaie și au fost corodate. Fundațiile de la picioarele pasarelei sunt deteriorate, iar calea pietonală prezintă, la rândul ei, gropi și denivelări.
Fiind un loc cu o încărcătură simbolică pentru timișoreni, Primăria intenționează să păstreze structura metalică pe care sunt prinse lacătele fixate acolo de perechile de îndrăgostiți și care a dat și numele pasarelei. Grilajul va fi, cel mai probabil, amplasat în imediata apropiere a viitoarei pasarele, pentru a păstra aceste amintiri cu valoare emoțională în spațiul public.
Comentarii
comentarii