Acasă Economic Record de participare la VINVEST Timișoara

Record de participare la VINVEST Timișoara

DISTRIBUIȚI

Cu două săptămâni înaintea deschiderii celei de-a IX-a ediţii a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST Timişoara, listele participanţilor şi a partenerilor au atins un număr record. 

La salon vor participa 23 de producători de vin, 6 distribuitori de vin, 17 companii de servicii din industria vinului, 30 de parteneri cu produse şi servicii, 59 de parteneri media și 4 parteneri principali. În total, 138 de firme şi-au adus sprijinul în realizarea unicului eveniment care prezintă industria vinului în România. În perioada 6-8 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, vizitatorii vor putea degusta vinuri din Franţa, Italia, Spania, Chile, Australia, alături de vinuri româneşti, unele încă neajunse pe rafturile magazinelor. Un important sector al Salonului VINVEST Timişoara este cel dedicat gastronomiei. În acest an la VINVEST, maeştrii bucătari, cofetari şi patiseri vor concura sub privirile vizitatorilor în competiţia Cupa Banatului în Arta Culinară, organizată de Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism.  De asemenea, în zilele de weekend de la VINVEST, are loc lansarea Ghidului Vinurilor Româneşti, apărut la editura House of Guides, precum şi o întâlnire cu cea mai nouă publicaţie de specialitate, Revista Millesime. Programul celor 3 zile conţine şi două vizite de lucru ale jurnaliştilor la două din cramele situate în Vestul ţării: Recaş şi Wine Princess. Salonul Internaţional de Vinuri VINVEST Timişoara este organizat de firma Vinvest, în colaborare cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş şi cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România.

Comentarii

comentarii