Acasă Economic Reducerea TVA la alimente, cea mai sinistră umbrelă pentru acoperirea clientelei guvernanților?

Reducerea TVA la alimente, cea mai sinistră umbrelă pentru acoperirea clientelei guvernanților?

DISTRIBUIȚI

supermarket-main1Stimaţi cumpărători, plătitori de taxe şi impozite, aţi calculat ce economii aţi făcut în bugetul familiei în ultimele două săptămâni, de când a intrat în vigoare reducerea TVA cu 15%? Eu am calculat. Am economisit, pentru o familie mică și fără pretenții de a consuma caviar și șampanie franțuzească sau carne de vită Cobe, între 2-3 lei pe zi, ceea ce înseamnă în primele 15 zile ale lunii iunie o economie de aproximativ 30-45 de lei. Deşi pare puţin, economia ar ajunge lunar la 60-90 de lei, ceea ce este semnificativ. Dar, ca orice minune, a durat foarte puţin, pentru că dacă la pâine nu am mai remarcat absolut nicio reducere de TVA (sunt unele magazine care nu au redus TVA nici în prima etapă, când taxa a fost fixată la 9%).
Luăm coşul şi intrăm într-unul dintre hipermarketurile din Timişoara (zona Gheorghe Lazăr) şi ne uităm la câteva produse. Bagheta mare, care în luna aprilie era 0,89 lei, a urcat la 0,99 de lei şi acolo a rămas cu tupeu, fără nicio reducere. Napolitane Milka, circa 1,4 lei înainte de ieftinire, au ajuns la 0,90 lei după miracol, pentru ca treptat, să nu simtă cumpărătorul dintr-o dată scumpirea, preţul să urce cu câte 1-2 bani pe zi şi să ajungă luni la 1,19 lei. Laptele (tocmai mă bucuram că voi putea bea și eu în voie o jumătate de litru pe zi), de la 2,80 lei litrul a sărit de 3 lei. Şi acelaşi lucru se remarcă la brânzeturi, lactate, carne. De fructe şi legume nu mai amintim, pentru că sunt în sezon mai scumpe decât la Crăciun.
Dacă lanţul producător-distribuitori nu au avut răbdare să treacă nici măcar luna de miere în relaţia cu raftul şi cu cumpărătorul, ne întrebăm cum vor arăta preţurile în septembrie. Cred că nu le vor ajunge pe cele vechi, ci vor exploda, pentru că afaceriştii, de la producători până la retailerii, vor avea suficiente motive pentru a scumpi produsele agroalimentare – curent, gaz, apă, combustibil, seceta, ploaia, tornadele din conturi… Iar noi, cei care chiar dacă nu credeam într-o înţelepciune a Guvernului, mai ales cel intitulat Ponta, vom constata că am contribuit la umflarea buzunarelor de tip Culiţă Tărâţă&comp. Oare miniştrii nu au ştiut acest lucru? Chiar mizau ei că tocmai afaceriştii s-au transformat în arhangheli samariteni peste noapte? Efortul bugetar suportat de noi toţi prin neîncasarea unui TVA de 24% faţă de 9% este de circa 5,4 miliarde de lei. Nu este vorba că ne supărăm dacă ‘trăim bine’, pentru că nu putem uita genocidul măsurilor Boc-Băsescu, când le-au luat bugetarilor 25% din lefuri concomitent cu creşterea TVA inclusiv la alimente. Dar acum miroase a nouă metodă de manipulare a populaţiei printr-o măsură de care să se bucure norodul (de genul ‘Dormi liniştit, Guvernul veghează!’), dar în spatele căreia se ascunde cea mai mârşavă metodă de înavuţire a clientelei evazioniste. Producătorul/procesatorul cumpără materia primă agroalimentară (cereale, zahăr, carne, lactate etc) la preţ cu un TVA redus legal cu 15%, dar vinde produsul finit la un preţ care nu mai respectă regula. Diferenţa de preţ, imensă, intră în buzunarul şmecherilor.
În Cabinetul Ponta au intrat chiar toţi neuronii în spital şi nici unicul neuron economic (nu ştim cui i-ar aparţine) nu mai poate gândi? Această măsură fiscală va rămâne genială în istoria economiei româneşti prin bucuria braţelor deschise ale populaţiei naive care a sperat că-i va fi mai bine şi că PSD se gândeşte la nevoiaşi, la oamenii cinstiţi, la alegătorul de bază. S-au gândit doar la relaţiile lor de cumetrie cu cei care vor profita din aceste afaceri şi care vor contribui într-un fel sau altul (măcar cu pui stricaţi serviţi drept pomeni electorale), servindu-i pe actualii guvernanţi. Nu că alţii ar fi mai buni; tocmai vorbeam de precedenta. Iar dacă ne mai gândim şi la personalul financiar care şi-a adus contribuţia la această măsură – Darius Vâlcov, domnul acela care e cercetat de DNA şi care şi-a îngropat averile (cât de cinstite puteau fi?!) acumulate între pereţi, precum mafioţii – ne este şi mai uşor să întrezărim clientela şi scopul măsurii luate.
Soluţia rămâne creșterea salariilor la nivelul care să-i asigure omului traiul decent, nu tot felul de ajutoare, îmbietor ambalate. În cadourile care vin de la guvern nu mai credem nici cât în darurile oferite de grecii antici. Înăuntru, precis se ascunde o înşelătorie pe care o plătesc milioane de români neînregimentaţi politic.

Comentarii

comentarii