În dimineaţa zilei de 20 decembrie 1989, în Piaţa Operei din Timişoara, peste o sută de mii de oameni protestau împotriva comunismului şi împotriva regimului Ceauşescu. Unul dintre sloganurile preferate ale protestatarilor era „Vrem făină şi mălai şi pe Regele Mihai”. Era semnul clar al unei iubiri faţă de rege, o iubire care a rezistat în inimile bănăţenilor peste decenii, şi a unei recunoştinţe pentru tot ceea ce a însemnat Regele Mihai pentru această regiune a ţării.
Destinul Majestăţii Sale a fost legat de Banat şi de Ardeal încă de la naştere, când bunica sa, Regina Maria, a hotărât să-l boteze cu numele de Mihai, sperând într-un sentiment de unitate care să-i anime pe toţi românii, la doar trei ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Viitorul Rege Mihai devenea astfel un liant naţional, un urmaş demn al domnitorului Mihai Viteazul.
După revenirea în ţară a Regelui Carol al II-lea, tatăl Regelui Mihai, acesta din urmă primeşte de la tatăl său titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. După terminarea şcolii primare la Castelul Peleş, Principele Moştenitor Mihai şi-a continuat studiile într-o clasă special organizată pentru el, condusă de generalul Traian Grigorescu. Clasa a fost înfiinţată la sugestia sociologului, filozofului şi esteticianului Dimitrie Gusti, în anul 1932 şi urma să cuprindă copii din toate regiunile ţării, din toate categoriile sociale, de toate etniile şi din toate confesiunile. Elevii, colegii Principelui Moştenitor, au fost selectaţi dintre cei care avuseseră media 10 la admiterea în liceu. Denumită „clasa palatină”, aceasta era formată din 12 băieţi şi funcţiona la Palatul Cotroceni. Printre elevii clasei palatine s-au aflat şi doi băieţi din Caraş-Severin, unul dintre ei fiind Ioan Gheorghe Jurchescu, devenit mai apoi jurist în Timişoara. În interviurile acordate după 1990, Jurchescu a vorbit de fiecare dată cu admiraţie despre Regele Mihai, despre pasiunile acestuia, despre generozitatea, corectitudinea şi nobleţea care îl caracterizează. Una dintre întâmplările relatate în cadrul unui interviu s-a petrecut chiar în Banat: „Am debarcat din tren la Orşova şi caravana s-a înscris în coridorul Almăjului. După o scurtă oprire în comuna Petnic, satul meu natal, a urmat lecţia de istorie la bustul revoluţionarului de la 1848, Eftimie Murgu, din parcul secular al Bozoviciului. S-a vizitat întreaga regiune şi s-a învăţat carte pe viu. Profesorul nostru de istorie, Gheorghe Lazăr, un descendent al dascălului de la Avrig, ne-a prezentat trecutul exploatărilor miniere din ţara noastră. Marele Voievod purta cu sine un altar în miniatură, în faţa căruia se ruga în fiecare dimineaţă şi seara, înainte de culcare. Respecta credinţa străbună şi chiar mai târziu se ruga, mai ales în clipele de cumpănă.”
O altă întâmplare cu Regele Mihai, petrecută în Banat, la nord de Orşova, este istorisită de jurnalistul timişorean Marius Ghilezan: „Prietenul meu Sorin Ruja din Timişoara m-a rugat să-i reamintesc Regelui, dacă-l întâlnesc zilele acestea, povestea bunicului său din Bahna, care, prin anii ’40, mergând pe o vale, la săpat, i s-a oprit o maşină în cale. Lesne, l-a recunoscut pe Suveran. Majestatea Sa a dorit să afle cum se numeşte acea frumoasă vale de revărsare a unui râu în Dunăre. Ţăranului i-a fost ruşine să-i spună numele, care era cam ruşinos. La insistenţele Regelui Mihai, atunci tânăr, la fel ca şi bunicul, i-a spus adevărul, cu roşeaţă în obraz. Au stat o vreme la djivan, cum zic bănăţenii. Un ţăran şi un Rege. Doi tineri cu destine diferite. Amândoi oameni. A doua zi, s-a trezit în faţa porţii, de dimineaţă, cu un plug nou-nouţ, cu plăcuţa de bronz pe care erau efigiile regale”.
Mai există o mulţime de astfel de poveşti despre Regele Mihai şi legăturile sale cu Banatul. Multe dintre ele nu le vom afla poate niciodată. Dincolo de aceste intâmplări, bănăţenii păstrează în memorie rolul pe care Regele Mihai l-a jucat în dezvoltatea Banatului, în general, şi a Timişoarei, în special. Regele a devenit, în anul 2009, Cetăţean de Onoare al Timişoarei, consiliul local hotărând să-i acorde această distincţie pentru contribuţia la dezvoltatea oraşului şi la înfiinţarea unor instituţii. În ziua de 6 octombrie 1946, Regele Mihai participa la slujba de târnosire a Catedralei Mitropolitane, cea mai mare biserică din Banat şi Ardeal, la acea vreme, un simbol al românilor din regiune. Tot în anul 2009, Regele Mihai a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Vest Timişoara, instituţie infiinţată printr-un decret regal. În 1991, mitropolitul Corneanu şi primarul de atunci al Timişoarei, Viorel Oancea, au făcut o invitaţie familiei regale pentru a comemora eroii revoluţiei române. Regele nu a primit viza, iar oficialii locali, împreună cu sute de timişoreni, l-au omagiat pe rege în lipsă. Regele Mihai I s-a aflat la Timişoara şi cu ocazia dezvelirii bustului Regelui Ferdinand I, aflat în Piaţa Operei (29 noiembrie 1998). Suveranul s-a aflat în Catedrala Mitropolitană şi la praznicul Naşterii Domnului, în anul 2008, când a venit însoţit de Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu.
O dovadă în plus pentru ataşamentul Regelui Mihai faţă de această parte a ţării este şi stabilirea reşedinţei sale la Săvârşin, în judeţul Arad. Iată, aşadar, în această pagină, doar câteva dintre motivele pentru care timişeni, cărăşeni şi arădeni deopotrivă îl respectă şi îl admiră pe Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Ţinând cont de acest adevăr, nu greşim când îi urăm Regelui Mihai, în numele întregului Banat, un sincer „La mulţi ani, Majestate!”
