Interviu cu Viorel Coifan, un fin cunoscător al administraţiei locale şi centrale, un liberal care a fost de-a lungul timpului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, deputat ori membru al delegaţiei române la Congresul Puterilor Locale şi Regionale.
In ultima perioadă se discută tot mai intens despre posibilitatea ca un proiect de Lege a Regionalizării să fie pus în discuţie chiar la începutul verii, prin luna iunie. Ce părere aveţi, se vor ţine cont de o serie de discuţii, luări de poziţii, etc. exprimate de către diferiţi oameni politici?
Am decis să întrerup, temporar, secvenţa logică a serialului referitor la regionalizare, deoarece timpul şi evenimentele ne presează.
Despre ce este vorba?
Adusă de peste un deceniu în prim-planul discursului public, ori de câte ori se simţea nevoia, şi transformată în prioritate naţională la începutul crizei politice interne din 2011-2012, reforma administrativ-teritorială a debutat oficial abia acum două săptămâni, odată cu declanşarea procesului de constituire a organismelor tehnice menite s-o susţină: Consiliul consultativ pentru regionalizare (care urmează să asigure expertiza, prin grupurile de lucru formate din academicieni şi tehnocraţi, respectiv reprezentanţi ai administraţiei locale din teritoriu şi ai societăţii civile) şi Comitetul tehnic interministerial, coordonat de ministrul Liviu Dragnea. Prin urmare, nu mai suntem în faza discursurilor academice despre regionalizare, ci ne confruntăm cu discuţii avansate purtate la alte nivele decât cele locale şi care se pot concretiza rapid într-un proiect de lege ce va intra apoi în circuitul normal de legiferare. Încă de la început am afirmat că regionalizarea nu se rezumă la o simplă reîmpărţire administrativ-teritorială a României, ci ea reprezintă un proces amplu, care trebuie abordat sistemic la nivel structural. Acest proces trebuie să fie animat în primul rând de voinţă politică – atenţie, nu politicianistă – şi care trebuie să se desfăşoare profesionist şi transparent. Ca să fiu mai clar, hai să urmăm un bun obicei şvăbesc: măsurăm de nouă ori, şi tăiem a zecea oară! Este foarte bine că s-a creat un Consiliu consultativ care ar trebui să asigure expertiza necesară. Dar care este componenţa lui, competenţele exercitate, modul de lucru, etc. Lăsând la o parte segmentul format din academicieni şi tehnocraţi, convins fiind că s-a făcut o bună alegere, cine sunt reprezentanţii din administraţia locală şi din societatea civilă? Şi nu de aiurea, ci de aici din Banat, şi mai precis din judeţul Timiş. În cadrul acestei etape de elaborare, expertiza acumulată în timp de mulţi dintre cei care au deţinut sau deţin funcţii de demnitate publică în structurile administraţiei publice locale din zonă este remarcabilă. Preşedinţii de consilii judeţene din cele patru judeţe componente ale Regiunii de Dezvoltare Vest, ca de altfel şi mulţi primari, au fost (unii încă mai sunt) reprezentanţi în structuri ale Consiliului Europei şi/sau Parlamentului European ca şi: Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, Adunarea Regiunilor Europei, Comitetul Regiunilor, Adunarea Parlamentară a CE, Parlamentul European, etc. Directorii agenţiilor de dezvoltare înfiinţate în 1994 (secolul trecut!) la nivelul judeţelor, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională, cu toţii au o expertiză remarcabilă în domeniu. Au fost ei consultaţi? Mă tem că NU!
Şi atunci ce este de făcut ca vocea viitoarei regiuni – să-i spunem Banat – să fie auzită clar şi limpede în acest proces de elaborare a unei legi care ne va afecta profund – să sperăm că în bine – în viitor.
Eu nu mai deţin funcţii în adminstraţia publică locală/centrală şi nu din motive imputabile electoratului, pe care de altfel l-am respectat şi îl respect sincer. Am însă o experienţă de 14 ani în domeniu şi care îmi permite să sugerez parcurgerea următorilor paşi:
1. Organizarea de urgenţă a unei întâlniri/forum la nivel regional între preşedinţii de consilii judeţene, primarii tuturor municipiilor din judeţele componente (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş), parlamentarii naţionali şi europarlamentarii din zonă. Stabilirea unei Agende de lucru în care să se discute şi să se agreeze principii şi, ulterior, eventuale texte de lege. Când spun principii, mă refer la: competenţele regiunii, modul de alegere al preşedintelui, structura de conducere a Consiliului regional, finanţele regionale, etc. Lucruri care au fost de altfel expuse de mine în articolele anterioare. În final ar trebui să rezulte un document-cadru de genul “Punctul de vedere al reprezentanţilor administraţiei locale din RD Vest referitor la regionalizare”. Evident, interesele partinice imediate trebuie depăşite! Nici un partid nu poate pretinde că deţine adevărul absolut în acest subiect.
2. Înaintarea acestui document şi a unei liste de potenţiali reprezentanţi ai regiunii în cadrul Consiliul consultativ pentru regionalizare dlui. ministru Liviu Dragnea.
3. Declanşarea unei campanii susţinute în mass media regională referitoare la regionalizare, competenţe, funcţionare, etc. Această campanie va avea rolul de a lămuri mai multe lucruri care, din neştiinţă şi rea credinţă, alimentează opinia publică. Această campanie ar putea fi un bun exemplu de democraţie participativă de care avem atâta nevoie. Sigur, pot fi definiţi şi alţi paşi, dar important este ca să se înceapă. Fără a poza în patriot local, cred că este momentul ca din nou Timişoara, ca de altfel tot Banatul, să fie “fruncea”!
Aţi afirmat mai înainte că regionalizarea trebuie abordată sistemic. La ce anume v-aţi referit?
În primul rând trebuie modificată Constituţia României, articolele referitoare la organizarea administrativ-teritorială, autorităţile administraţiei publice şi altele care nu le mai enumăr aici. Aceasta se face prin referendum.
Apoi ar trebui gândite simultan reforme în sistemul de sănătate şi în educaţie. De ce, pentru că pe lângă transferul unor unităţi de sănătate publică şi/sau şcolare de la un nivel administrativ la altul ar trebui regândite şi politicile publice din domeniu. Şi încă ceva foarte important, trebuie elaborată o nouă lege a finanţelor publice care să reglementeze tot mecanismul financiar de la nivel regional.
Prin urmare, redactarea unui Cod Admistrativ este mai mult decât necesară.
Când spun Cod nu mă refer la o sumă de legi care să se refere la cele enunţate anterior, ci la elaborarea unor legi care să conţină aceleaşi principii structurate logic şi care să ofere un suport legislativ solid, coerent regionalizării. În caz contrar vom avea o lege care şchioapătă, iar procesul de regionalizare va fi compromis.
