Acasă Administraţie Regulamentul de funcționare a CJ Timiș, corectat la virgulă în cadrul unei...

Regulamentul de funcționare a CJ Timiș, corectat la virgulă în cadrul unei dezbateri de o oră în plenul instituției

386
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș va avea cel mai corect gramatical regulament de funcționare dintre toate entitățile administrației locale din România. Aceasta, ca urmare a disputelor pe temă dintre consilierul județean PSD, Petru Andea, și președintele CJT, liberalul Alin Nica. Care, până la urmă, a fost arbitrată chiar de Academia Română.

Ca dovadă că aleșii au studiat literă cu literă noul regulament, micile probleme gramaticale au fost cele care au dus la cele mai mari dispute. Vârf de lance a fost consilierul PSD, Petru Andea. Conform acestuia, chiar în titlul proiectului de hotărâre sunt probleme. Lupta politică s-a extins și în domeniul gramatical, iar liberalul Alin Nica, președinte CJT, l-a contrat pe social democrat și a adus în sprijinul său expertiza Academiei Române.

„Sunt și câteva greșeli de gramatică, începând de la titlu: «Regulamentul de funcționare și organizare A consiliului județean». Regulamentul este AL consiliului, că nu organizarea și funcționarea consiliului, ci regulamentul consiliului.”, a subliniat consilierul PSD Petru Andea.

Alin Nica, președintele CJT, nu a fost de acord.

„La chestiunea titlului, corect este A consiliului județean, nu AL consiliului județean, pentru că e vorba de organizarea și funcționarea consiliului județean, iar regulamentul reglementează această organizare și funcționare a consiliului județean.”

Disputa continuă, Andea nu se lasă!

„Suntem ingineri amândoi. Dacă e organizarea și funcționarea, atunci acestea sunt ALE consiliului județean, pentru că sunt două entități. Eu cred că e vorba de regulament. Trebuie revăzut întreg textul pentru că în foarte multe articole se folosește când «a», când «al» consiliului.”, a sublinia acesta.

Nici Nica nu cedează ușor.

„Am făcut o adresă la Academia Română și răspunsul din partea lor pe acest subiect e foarte clar și e cum v-am spus: regulamentul de organizare și funcționare «a» consiliului județean. Determinanții «organizare» și «funcționare» se referă la Consiliul Județean Timiș și atunci trebuie să facem acordul cu aceste două… atribute. Trebuie corectat unde apare «al» consiliului, făcut consecvent cu normele în vigoare.”, a spus Nica.

Dar, împăciuitor, înainte de Paști, șeful de la CJT a admis că mai sunt dezacorduri, desigur gramaticale, în text și l-a pus pe secretarul general al județului să elimine greșelile gramaticale care s-au strecurat în întreg documentul.

Din fericire, dezbaterea a avut și puncte … serioase. Acestea s-au referit la caracterul pe care avizul unei comisii îl are la luarea hotărârilor din plen, dar mai ales la pierderea mandatului de către un consilier județean.

„Mai sunt câteva chestiuni care ar trebui gândite. Se spune că un consilier județean își pierde mandatul dacă lipsește mai mult de 3 ședințe nemotivat. Motivarea se produce pentru diverse motive. Dau două exemple: în caz de deces – și se spune deces rude de gradul 1 și 2-, dar se spune și în caz de botez până la gradul al treilea. Mi se pare ciudat că botezul precumpănește în fața decesului. Dacă ne mai gândim la chestiuni de formulări – la ședințele comisiilor reunite se spune că aceste dezbateri au loc înainte de a avea loc ședința. Se înțelege că au loc înainte de ședințele de plen, deci e formularea ciudată.”, a mai spus Petru Andea.

La finalul dezbaterilor, regulamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. Documentul are peste 90 de articole și 11 anexe.

 

Comentarii

comentarii