Acasă Economic Revelion la schi în familie, la Bojnice, Slovacia

Revelion la schi în familie, la Bojnice, Slovacia

DISTRIBUIȚI

FOTO

Cei ce doresc să îmbine, de Revelion, practicarea sporturilor de iarnă cu relaxarea totală și răsfățul într-un resort de wellness trebuie să știe că nimic nu este imposibil! O variantă foarte interesantă în acest sens este stațiunea Bojnice din Slovacia. 

Bojnice este o mică staţiune balneară localizată sub Munţii Strážov, pe cursul superior al Râului Nitra, lângă oraşul Prievidza, iar în apropierea ei există cel puțin două domenii schiabile cu facilități foarte bune: Snowland Valcianska Dolina și Jaskenska Dolina. În același timp, Bojnice este cea mai veche stațiune de wellness din Slovacia. Apele termale de la Bojnice au o temperatură între 28 și 52 grade Celsius, iar medicii le recomandă pentru tratarea bolilor locomotorii și pentru afecțiunile sistemului nervos. Snowland Valcianska Dolina este una dintre cele mai populare stațiuni de schi din Slovacia, fiind construită destul de recent și urmând un concept extrem de modern. Pârtiile sunt prevăzute cu tunuri pentru zăpadă artificială pe o lungime totală de trei kilometri și sunt destinate atât schiorilor începători, cât şi celor medii. Sunt dotate cu cinci instalaţii de teleschi şi un telescaun, fiind situate la altitudini între 510 și 630 m. De asemenea pârtiile sunt dotate cu instalaţie nocturnă. Jaskenska Dolina este un alt resort de schi foarte popular ce se află în apropiere de Bojnice. Pârtiile sunt prevăzute cu tunuri pentru zăpadă artificială, pe o lungime de cca. 2,5 kilometri, fiind destinate atât schiorilor începători, cât şi celor medii. Sunt dotate cu cinci instalaţii de teleschi şi un telescaun și sunt situate la altitudini ce variază între 540 și 680 m. Bojnice poate fi și o atracție turistică în sine. Orașul este străjuit de cetatea cu același nume, menționată pentru prima dată în jurul anului 113. Inițial, aici a fost construită o fortificație din lemn, transformată mai apoi în cetate de piatră, construită pe o platformă de travertin. De-a lungul istoriei, castelul Bojnice a avut mai mulți proprietari, printre care și regele Matei Corvin. Castelul Bojnice a fost păstrat foarte bine, iar astăzi atrage sute de mii de vizitatori, dar și mari studiouri de producții cinematografice care doresc să filmeze la Bojnice filme cu tematică medievală. Nu în cele din urmă, la Bojnice se află cea mai veche grădină zoologică din Slovacia și se întinde pe nu mai puțin de 42 ha de pământ. În 2011, grădina zoologică de la Bojnice avea 414 specii de animale și aproximativ 2.300 de exemplare. Principalele puncte de atracție sunt elefanții africani, antilopele, urangutanii și alte animale specifice faunei europene. Bojnice este, în mod cert, destinația perfectă pentru familii. Fie că vorbim de părinți sau copii, la Bojnice fiecare va găsi ceva pe gustul său, iar raportul dintre calitate și preț plasează stațiunea din Slovacia în topul opțiunilor pentru vacanțele de revelion. Și nu doar pentru români, căci la Bojnice veți întâlni foarte mulți turiști germani, maghiari sau cehi.

Cea mai bună ofertă pentru petrecerea Revelionului la Bojnice o puteți găsi la agenția de turism Ultramarin Timișoara.
 
{vsig}galerie/bojnice{/vsig}</p>

Comentarii

comentarii