Un sistem care se practică în lume este cel în care se contractează un partener care construieşte pe banii lui şi dintr-un imobil un număr de locuinţe este pentru primărie, iar o altă parte, locuinţe sau birouri, este spre uzul investitorului, cu asistenţă tehnică asigurată tot de către investitor.
Robu crede că administraţia Ciuhandu nu a fost destul de deschisă pentru a pune pe roate astfel de parteneriate, spunând că vechea administraţie a ţinut cu dinţii de patrimoniul primăriei, ca nu cumva să câştige cineva.
„Eu sunt adoptul jocului în care toţi actorii câştigă, nu al jocului în care toţi actorii pierd. Primăria pune la dispoziţie terenul şi utilităţile. Se vor face referatele de rigoare, trebuie aprobarea consiliului local. Se vor face şi locuinţe modulare. Sunt apartamente cu o cameră. Sunt foarte ieftine şi foarte rapid de pus în funcţiune. Acum am lansat ideile. Vom căuta şi terenuri”, spune Nicolae Robu.
Comentarii
comentarii