Acasă Eveniment Rotaract Lugoj organizează cea de-a doua ediție a Cursei rățuștelor pe râul...

Rotaract Lugoj organizează cea de-a doua ediție a Cursei rățuștelor pe râul Timiș

DISTRIBUIȚI

cursa ratustelor pe timis 22Clubul Rotaract din Lugoj organizează duminică, 26 iulie, în ultima zi a Festivalului Saltimbanciada, cea de-a doua ediție a Cursei rățuștelor pe râul Timiș, de pe urma căreia participanţii vor putea câştiga premii în bani sau de altă natură. La ora 19, membrii Rotaract vor lansa pe râul Timiş, de pe podul pietonal care va face legătura între cartierul lugojean „Ştrand” şi Piaţa agroalimentară „Timișul”, mai multe răţuşte din plastic, care vor intra într-o cursă. Fiecare răţuşcă va fi numerotată, iar lugojenii care doresc să adopte o astfel de rățușcă o pot face cumpărând câte un bilet în valoare de 5 lei. Posesorul biletului cu numărul răţuştei care va ajunge prima la linia de sosire va câştiga un premiu de 300 de euro. De asemenea, vor fi acordate şi alte premii pentru răţuştele mai lente. cursa ratustelor pe timis 11După cum au anunțat organizatorii, biletele de participare se pot achiziţiona din şase locaţii de pe raza municipiului, un stand cu răţuşte de vânzare urmând să fie amplasat în centrul oraşului. Cele șase locații sunt: Clubul Space Bowling, str. Timişorii, nr. 121 A; Sala de Culturism „Power Gym”, Casa de Cultură a Sindicatelor; magazinul „La Doi Paşi”, str. Gheorghe Doja (la sensul giratoriu); magazinul „Ardelean”, str. Timișorii; magazinul „Ardelean”, str. Caransebeşului (la sensul giratoriu); magazinul „Ardelean”, piaţa agroalimentară. În acest an, Festivalul Saltimbanciada are loc în perioada 24 – 26 iulie, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Invitaţii speciali ai evenimentului sunt: Vadim&Friends, Mircea Baniciu şi Trupa Taxi. Festivalul Saltimbanciada şi Cursa Răţuştelor de pe Timiş sunt organizate de Clubul Rotaract Lugoj, cu sprijinul Cluburilor Rotary şi Interact Lugoj, al Primăriei Municipiului Lugoj şi al Consiliului Judeţean Timiş.

Comentarii

comentarii