Forumul a avut oaspețI: Maria Grapini, membru în Guvernul României, Klaus Johanis, primarul Sibiului, dar cei care au dus ”greul plăcut” au fost Horea Vișoiu, alături de o echipă de profesioniști și Marian Mocan, guvernatorul Rotary 2013 – 2014. De ce acest forum? Despre Rotary se știe foarte bine că este cea mai mare organizație nonguvernamentală din lume, cu peste 1.3 milioane de membri, implicată de la nivelul comunităților locale până la cele mondiale, mai ales în probleme de sănătate, dar și în cele sociale și culturale. Persoanele din Rotary au o capacitate de dăruire în viața comunității, ce excede interesul personal, dar și o capacitate de sacrificiu, derivate din disponibilitatea de timp, resurse proprii, afecțiune, empatie, relaxare umană, lipsa orgoliilor… Rotary servește mai presus de interesul personal. Experiența Sibiu (18 – 20 octombrie) pentru membrii Rotary a fost câștigarea încrederii că putem afirma în fața instituțiilor statului, a oamenilor, în general, că Rotary are energie, soluții, creativitate, inventivitate, inteligență, că poate schimba lumea! Rotary schimbă vieți, Rotary există, pur și simplu, este viu și inspiră. Forumul vocațional de la Sibiu a adunat oameni de afaceri, medici, juriști, specialiști în administrație, profesori, educatori, comunicatori, artiști, oameni de cultură, în general. Iar Sibiul este, din vreme în vreme, capitala modelelor comportamentale.
Comentarii
comentarii