Acasă Actualitate Roxana Iliescu, patru posibile soluții pentru Colterm. „Au fost cunoscute de ani...

Roxana Iliescu, patru posibile soluții pentru Colterm. „Au fost cunoscute de ani de zile”

DISTRIBUIȚI

Roxana Iliescu, consilieră locală din partea PRO România, a identificat patru variante prin care Colterm poate evita o nouă amendă din partea Administrația Fondului de Mediu (AFM), una care poate aduce inclusiv falimentul companiei. Dintre acestea, apelarea la un terț finanțator ar fi soluția realistă, spune aceasta. Surprinzător ar fi că atât conducerea Colterm, cât și cea a primăriei știau de acestea de mai mulți ani, însă în ultimii doi au preferat să nu ia nicio măsură și să încaseze amenzi de la AFM. Două, mai exact, cu valoare totală de aproximativ 35 de milioane de euro.

Concluzia Roxanei Iliescu ar fi că, și în cazul în care primarul Dominic Fritz găsește o soluție pentru achiziționarea certificatelor, acesta nu ar fi motiv de laudă, ci doar o obligație a postului pe care îl ocupă. Consiliera locală și-a prezentat punctul de vedere, ca de obicei, pe Facebook:

„Pe masa primarului Fritz stau astăzi 4 soluții/ modalități în care Colterm poate cumpăra cele aproximativ 200.000 de Certificate CO2 – cost aproximativ 80 mil. lei, pentru conformarea pe anul 2022 și evitarea unei noi amenzi, care ar pune cruce acestei societăți!

📌reîntregirea capitalului social de către acționarul unic al societății, municipiul Timisoara – vezi Hotărâre AGA nr. 2/29.01.2021 de aprobare a continuării activității și implementarea măsurilor de reconstituire a activului net până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din Capitalul Social, respectiv plata de către municipiu către Colterm a sumei de 85 mil. lei;

📌plata de către municipiu a pierderilor induse tehnologice- calculate pe anul 2022 la suma de aproape 90 mil. lei (pierderile tehnologice reprezintă costurile înregistrate de Colterm aferente furnizării de apa caldă și căldură, din care parte nu sunt recunoscute de ANRE la nivel de tarif către populație/agenți economici, dar pe care legal Colterm trebuie să le recupereze de la acționarul unic, municipiul Timișoara);

📌plata în avans a subvenției (în draft-ul de Buget pe 2023 s-a prevăzut suma de 180 mil. lei pentru Colterm, reprezentând subvenții/ pierderi tehnologice).

În contextul în care pentru primele două soluții există o procedură în spate care prezintă un risc major să nu se finalizeze în timp util pentru ca Certificatele să fie achiziționate până la data limită de 30 aprilie 2023, iar plata în avans reprezintă o sumă pe care municipiul nu o are în vistierie, intervine a patra soluție:

📌apelarea la un terț finanțator, operator pe bursa certificatelor, care ar putea cumpăra cele 200.000 de Certificate de CO2 pentru Colterm. S-ar putea realiza această achiziție contra unui comision perfect legal plătit terțului respectiv, urmând ca Colterm să-i restituie costul Certificatelor și al comisionului cu plata în rate, plată care ar trebui garantată de municipiul Timișoara (la câți bani are de primit de la municipiu, restituirea în rate a costului Certificatelor este viabilă).

❗️Aceste soluții nu sunt de ieri sau de astăzi. Au fost aceleași și în anii precedenți, prezentate primarului Fritz, degeaba ce-i drept, că nu au fost implementate, motiv pentru care în ultimii 2 ani Colterm a încasat două amenzi însumând 35 milioane euro!

Aceste soluții nu au venit din partea Băncii Mondiale, plătită de administrația Fritz cu bani grei pentru așa-zisa salvare a acestei societăți, ci au fost cunoscute de către reprezentanții Colterm/ ai municipiului de ani de zile.

❗️Municipiul Timisoara trebuie să pună umărul pentru ca aceste Certificate să fie cumpărate!

Realizez că este o sumă mare de bani, greu de digerat mai ales de timișorenii care nu sunt abonați la Colterm. Eu însă cred că trebuie să fim uniți în rezolvarea acestui mare impas și să nu facem abstracție de cei zeci de mii de timișoreni abonați la Colterm și de faptul că majoritatea spitalelor, școlilor și alte instituții sunt de asemenea, abonate la Colterm- lăsarea acestora fără alternativă ar fi un dezastru!

❗️Administrația Fritz, în ciuda sumelor de bani consistente date pe consultanță, nu a prezentat până acum timișorenilor niciun plan B viabil, ci doar povești.

❗️Contrar afirmațiilor primarului Fritz, municipiul poartă o foarte mare răspundere în ceea ce privește Colterm, în calitate de acționar unic și proprietar al sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, adică al rețelei primare, secundare (țevile subterane găurite, neizolate termic și supradimensionate), proprietar al majorității punctelor termice, al instalațiilor de la CET Sud etc.

Orice alt operator ar veni să gestioneze serviciul public de alimentare cu apă caldă și căldură, în actualul context, ar ajunge în aceeași situație precum Colterm, în maxim 2 ani.

Prin urmare, până la dezvoltarea unor proiecte de producere a energiei verzi, trebuie evitat dezastrul! Si responsabilitatea dezastrului, dar si pentru evitarea lui, o are primarul Fritz! Dacă primarul Fritz își va contrazice întreaga retorică din ultimii doi ani și va decide implicarea municipiului în achiziționarea Certificatelor de CO2, nu-i motiv de laudă, ar face ce trebuie să facă un primar. Atât! Își va face treaba!”,

Comentarii

comentarii